Legea nu mai functioneaza la Chisinau?
Locuitorii din străzile Arborilor, Testemițeanu și Gheorghe Cașu, deranjați de construcția unei stații PECO chiar sub ferestrele caselor lor, despre care NOI.md a relatat săptămîna trecută în cadrul unei investigații despre terenul preluat de la primărie gratis, iar apoi vîndut pentru construcția unei benzinării, au obținut o încheiere a Curții de Apel Chișinău, care a dispus interzicerea oricăror lucrări de construcție pînă la examinarea cauzei în fond. Chiar dacă, în după-amiaza zilei de ieri, reprezentanții agentului economic au fost puși în cunoștință de cauză cu decizia instanței, încheierea nu i-a oprit pe lucrători. Astfel, dis-de-dimineață, lucrările erau în toi.
După luarea deciziei de către Curtea de Apel Chișinău la data de 7 noiembrie, executorul judecătoresc Ion Furdui a informat părțile despre încheierea instanței, care „este executorie din momentul emiterii”. „În cazul dat se stopează lucrările care sînt menționate expres în încheierea respectivă și după decizia instanței, în dependență de care va fi ea, va fi permisă continuarea construcției sau stoparea și demolarea ei”, a spus Furdui.
Cu toate acestea, lucrările nu au fost stopate nici în ziua adoptării deciziei, nici măcar a doua zi. Astfel, către ora 8.30, pe teritoriul construcției se aflau deja peste 20 de muncitori. „Procesul verbal a fost înmînat, am fost informat mai tîrziu că lucrările nu au fost stopate și, astăzi, am venit cu poliția pentru ca în dependență de executarea sau neexecutarea încheierii să luăm decizia corespunzătoare”, a relatat executorul judecătoresc cînd a revenit pe șantier.
Echipa NOI.md nu a fost lăsată pe teritoriu, fiind agresată de un agent de pază particular, iar, astfel, n-am reușit să vorbim cu reprezentanții „Gerat Plus”, cărora le aparține terenul. Mai mult chiar, deși nu cunoștea care sînt granițele obiectului protejat, inițial, agentul de pază nu permitea nici accesul pe teritoriul aferent al construcției, proprietate a Primăriei municipiului Chișinău, care, potrivit certificatului de urbanism, urma să fie amenajat de agentul economic.
După mai bine de o oră în care reprezentanții „Gerat Plus” au discutat cu executorul judecătoresc, Ion Furdui a informat că aceștia s-au conformat și au stopat lucrările pe teritoriul construcției. Nu însă și pe terenul aferent, unde muncitorii continuau a-l acoperi cu pietriș. Executorul Ion Furdui a menționat că „teritoriul respectiv aparține Primăriei, este teren public și ei au obligația să amenajeze terenul aferent. Amenajarea continuă din motiv că asupra terenului adiacent acestui imobil nu sînt prescrise careva interdicții ca eu să le pot impune”.
„Este o decizie a agentului economic de a amenaja teritoriul, indiferent de care va fi decizia instanței”, a spus Furdui. După insistența echipei NOI.md de a afla la ce bun, dacă instanța ar putea lua decizia de a demola construcția, executorul judecătoresc a adăugat că aceasta „va fi pentru binele trecătorilor care o să meargă prin apropiere”.
Solicitat de NOI.md pentru a afla cît de legal este pietruirea unui teritoriu adiacent al construcției suspendate prin încheiere judecătorească, arhitectul șef al capitalei, Radu Blaj, a menționat că nu cunoaște despre încheierea Curții de Apel, dar că va delega un reprezentant al Direcției Arhitectură urbanism și relații funciare pentru a afla care este situația.
NOI.md va relata și în continuare evoluția lucrurilor pe șantierul de construcție a stației PECO.
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
- Peste o sută de tineri au participat la Jocurile Curate, curățînd rezervația Orheiul Vechi
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1629
- Populația:
- 1476 locuitori
Unguri este un sat şi comună din raionul Ocniţa. Unguri este unicul sat din comuna cu acelaşi nume situat la o distanță de 30 km de orașul Ocnița și la 175 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1476 de oameni. Satul Unguri este menționat documentar în anul 1629.
Comentarii
(0)