|
Apicultorii din Ungheni bat alarma!
Problemele actuale ale apicultorilor, ce pierderi au fost înregistrate anul acesta și care sînt pronosticurile pentru viitor – despre acestea și alte subiecte au discutat apicultorii din raionul Ungheni. Peste 40 dintre ei s-au întîlnit la un seminar de informare, organizat de Asociația Apicultorilor din Ungheni, Centrul de Consultanţă şi Școlarizare în Agricultură (ACSA), Direcția Raională Agricultură și Alimentație, scrie expresul.com.
Constatarea făcută la acea întrunire a fost alarmantă: "Pierderea de albine în timpul iernii 2014-2015 a fost de 40%".
"Anul acesta este unul nefavorabil pentru albine, din cauza sărăciei din toamna anului trecut, căci ele se pregătesc de iarnă în august-septembrie. În acea perioadă, nu au avut ce culege din polen și nectar, astfel că au intrat în iarnă slăbite. Nici primăvara nu le este prielnică, albinele nu au posibilitatea să se dezvolte normal, pentru că timpul e rece și ploios. E nevoie ca apicultorii să intervină. Ajutorul constă în aplicarea unor stimulatori, hrană proteică, care să le ridice imunitatea", a explicat Andrei Zăgăreanu, președintele Asociației Apicultorilor din Republica Moldova, "Apis Melifera", prezent la evenimentul din Ungheni.
Dînsul a mai spus că există riscul ca, în acest an, albinele să nu producă miere din salcîmul alb. Petru Vizitiu, președintele ACSA Ungheni, a specificat că situația în care au ajuns apicultorii se datorează, în mare parte, gradului de profesionalism al lor. "Unii au avut pierderi de 70-80% din familiile de albini, alții – de 20%, în dependență de faptul cum au acționat. Eu întotdeauna am recomandat schimbul de experiență între apicultori și am propus să mergem în vizită la cei mai buni, pentru a le studia practicile de succes. Este necesar acest lucru", a menționat dînsul.
Specialiștii au venit cu numeroase sfaturi, pentru a ține sub control situația și pentru a obține, în final, o cantitate satisfăcătoare de miere, dar și de alte produse apicole.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1911
- Populația:
- 29 locuitori
Dobruşa este un sat din cadrul comunei Negureni, raionul Teleneşti. Localitatea se află la distanța de 38 km de oraşul Teleneşti şi la 82 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 29 de oameni. Satul Dobrușa a fost menționat documentar în anul 1911.
Comentarii
(0)