|
Găgăuzia se ridică la proteste împotriva tarifelor majorate
Locuitorii din UTA Găgăuzia anunţă declanşarea protestelor în masă împotriva tarifelor majorate la energia electrică şi gazele naturale şi nu exclud că acestea se vor desfăşura în regim non-stop la sediile instituţiilor de stat şi ale partidelor de guvernare, dacă autorităţile vor păstra în vigoare actualele preţuri la servicii.
Despre aceasta se spune într-o declaraţie a locuitorilor din oraşul Vulcăneşti, care cer anularea tarifelor majorate, dar şi demisia conducerii Agenţiei Naţionale de Reglementare în Energetică şi a Băncii Naţionale a Moldovei.
„Noi, locuitorii oraşului Vulcăneşti, exprimăm un protest categoric împotriva majorării tarifelor la gaze şi energie electrică şi cerem: anularea deciziei ANRE din 18 iulie 2015. Majorarea tarifelor la gazele naturale cu 15% şi la energia electrică cu 37% este o crimă a conducătorilor „Alianţei pro-europene" de a impune oamenii simpli să achite din propriul buzunar furtul din sistemul bancar şi politicile antisociale ale funcţionarilor alianţei", se spune în Declaraţie.
Oamenii spun că majorarea tarifelor va avea în consecinţă şi majorarea preţurilor pentru apă şi canalizare, încălzire, dar şi a preţurilor de consum, va degrada nivelul de trai în Moldova în general, inclusiv şi în Găgăuzia.
„Noi, locuitorii din Găgăuzia, anunţăm despre iniţierea protestelor în Găgăuzia, care, probabil, se vor desfăşura şi în regim non-stop. În cazul în care actuala majorare va rămâne în vigoare, noi vom decide forma protestelor, până la instalarea corturilor în faţa clădirilor instituţiilor statului şi oficiilor partidelor de guvernare. scopul protestelor noastre este anularea tarifelor Moldovagaz şi Gas Natural Fenosa, dar şi demisia conducerii BNM şi ANRE", se mai spune în document.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1624
- Populația:
- 332 locuitori
Comentarii
(0)