|
Foto: realitatea.md |
Cel mai bun poliţist din Hînceşti este un cîine (VIDEO)
Cel mai bun poliţist din Hânceşti este un câine. Un ciobănesc german a reuşit să prindă patru hoţi în timp record, în chiar primele două zile de muncă. Patrupedul poreclit Boss este acum eroul întregului raion.
Deşi în paşaport îl cheamă Exon, câinele poliţist de la Hânceşti a fost poreclit Boss. În numai două zile, el a reuşit să-şi justifice numele şi să se impună prin calităţile sale. Un individ a spart luni un magazin din satul Mereşeni, dar nu a mai apucat să se bucure de bunurile furate. Boss l-a găsit în numai 10 minute.
"Câinele prelucrând urma de miros la primul furt de magazine ne-a dus până la casa bănuitului, până la poart", a afirmat chinologul, IP Hânceşti, Victor Ungureanu.
Performanţa patrupedului este cu atât mai impresionantă, întrucât aceasta a fost prima lui misiune. Văzând cât de priceput e, poliţiştii l-au luat şi a doua zi la intervenţii.
Căţelul detectiv a reuşit să ia urma a trei hoţi minori, care tocmai furaseră mâncare şi dulciuri dintr-un magazin din oraşul Hânceşti. Boss a reuşit să le simtă urma pe o distanţă de doi kilometri şi, în numai o oră, a dat de răufăcători.
"După rezultatele pe care le-a arătat până acum se adeverește că e un polițist adevarat, pentru noi descoperirea infracțiunilor este o rutină de serviciu, pentru câine este o joacă la urma i se dă obiectul preferat de exemplu o minge", a adăugat chinologul, IP Hânceşti, Victor Ungureanu.
Câinele detectiv este răsfăţat de două ori pe zi cu bucate alese din carne şi peşte. Boss stă la chinologul său şi are un regim strict - cel puţin două ore de dresaj pe zi. Din luna iulie, căţelul, împreună cu chinologul său au trecut un curs de instruire, timp de patru luni, iar după aceasta, Boss a stat câteva luni fără treabă. Acum, el a ajuns vedetă în Hânceşti.
"Aş vrea să fie mai mulţi câini de aceştia. Ca să nu mai fie furturi, să nu mai omoare oamenii în case".
13 inspectorate de poliţie din Republica Moldova au câini dresaţi în efectiv.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
- Peste o sută de tineri au participat la Jocurile Curate, curățînd rezervația Orheiul Vechi
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1620
- Populația:
- 3036 locuitori
Vărvăreuca este un sat şi comună din raionul Floreşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Vărvăreuca și Stîrceni. Satul Vărvăreuca este situat la o distanță de 3 km de orașul Florești și la 134 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 3036 de oameni. Satul Vărvăreuca a fost atestat documentar la 12 aprilie 1620.
Comentarii
(0)