03 decembrie 2020, 16:40 views 3031
Adunarea „Art-Labyrinth” cu sătenii din Furceni a eșuat: „Să ne eliberați locul”
03 decembrie 2020, 16:40 views 3031

Adunarea „Art-Labyrinth” cu sătenii din Furceni a eșuat: „Să ne eliberați locul”

Ședință cu scandal la Furceni. Venit să le explice sătenilor despre planurile de dezvoltare a regiunii Orheiul Vechi, directorul „Art-Labyrinth” (Art Lab Eco Camp) , Alexandru Voroniuc, a fost luat la rost, fiindu-i aduse învinuiri că vrea să le distrugă localnicilor tot ce au ei mai bun în localitate.

Chiar dacă și-a propus să discute pașnic și să-i convingă pe oameni că planurile lor de dezvoltare a regiunii Orheiul Vechi vor aduce doar beneficii, locuitorii satului Furceni și-au exprimat dezacordul cu propunerile propuse și au spus că unicul lucru pe care și-l doresc este ca satul lor să fie lăsat în pace.

Oamenii spun că orice mișcare trebuie să fie coordonată cu primăria din localitate și să respecte toate procedurile legale, lucru care a lipsit.

„Dacă primăria sau noi acceptăm și dacă se întîmplă ceva acolo, cine va purta răspundere?”, se întreabă unul dintre localnici.

„Toți nu sîntem deacord ca d-stră să fiți aici. Să ne eliberați locul. Nici nu vrem să vă cunoaștem. Posibil nu este legal ceea ce faceți. Nu aveți dreptul să veniți pe locurile noastre”, au spus oamenii veniți la adunare.

„Trebuia să venim cu furcile să vă alungăm de acolo, să vă duceți de unde ați venit. Eu deja nu mă voi putea duce să mă odihnesc acolo, pentru că este pusă „graniță”. Ce treabă ați avut ca să îngrădiți pămîntul nostru?”, și-a exprimat nemulțumirea o locuitoare a satului Furceni.

După adunarea care a eșuat, directorul „Art-Labyrinth” spune că va mai încerca să se întîlnească cu oamenii, chiar dacă cei din urmă i-au spus clar că nu-și doresc astfel de planuri de dezvoltarea a satului în care trăiesc.

„Noi am încercat să le explicăm, dar lor le este greu să înțeleagă că noi nu îi vom fura sau minți, dar ideea este că noi doar vrem să deszvoltăm această regiune. Ei ne-au cerut să încetăm orice acțiune și clar că noi nu vom merge împotriva voinței lor, dar ne vom gîndi cum să facem astfel încît să fie înțelese mai bine propunerile noastre. Noi nu vom mai organiza niciun eveniment, vom continua să vorbim cu oamenii, să îi convingem”, a declarat directorul „Art-Labyrinth”.

De cealaltă parte, consilierul local al comunei Ivancea, Victor Marahovschi, spune că cei de la „Art Labyrinth” au fost înștiințați depsre unele nereguli, însă le-au ignorat, crezînd că localncii nu le vor observa și ei vor continua să-și ducă planul la bun sfîrșit.

„Organizarea acelor evenimente ridică multe semne de întrebare. Noi i-am informat despre acest lucru, am discutat despre aceste probleme, le-am dat timp pentru a soluționa toate neajunsurile legale, dar ei nu au făcut absolut nimic - au ales alt drum. Eu cred că timpul pentru discuții a expirat. Dacă oamenii nu vor să îndeplinească toate condițiile legale, atunci noi îi vom ajuta să plece”, a menționat consilierul local.

De precizat că printre metodele de dezvoltare a regiunii Orheiul Vechi prezentate de „Art-Labyrinth” se numără crearea unui camping pentru corturi turistice, organizarea evenimentelor, plantarea copacilor, lucruri pe care satul Furceni le-ar putea organiza și singur, potrivit localnicilor.

Sursa: noi.md

Cuvinte cheie:

Orheiul Vechi , întrevedere

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1528
Populația:
2861 locuitori

Cioburciu este un sat şi comună din raionul Ştefan Vodă. Cioburciu este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 14 km de orașul Ștefan Vodă și la 110 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2861 locuitori. Satul Cioburciu a fost menționat documentar în anul 1528.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.