|
Soarta Palatului de Cultură al Sindicatelor provoacă scandal la Parlament
Ministerul Educației nu a întreprins nimic pentru a proteja Palatul de Cultură al Sindicatelor, obiectiv inclus în lista monumentelor protejate de stat, au reclamat astăzi deputații socialiști.
Aceștia au cerut audierea ministrului Educației, Monica Babuc, pe marginea măsurilor întreprinse de autorități pentru protejarea monumentelor de arhitectură.
„Recent a fost distrus Palatul de Cultură al Sindicatelor, nici pînă astăzi nu cunoaștem nimic despre soarta lui. În ultimii ani, peste 100 de monumente de arhitectură au fost distruse, situația este îngrijorătoare", a menționat deputata PSRM Marina Radvan.
Propunerea de organizare a audierilor a fost susținută de fracțiunea PCRM. „Ministerul Educației nu este la curent cu ce se întîmplă, a spus că nu a dat nicio indicație pentru demolarea mozaicului. Și toată perioada cît ministerul nu este la curent, la noi continuă să dispară monumentele de istorie și arhitectură", a spus deputata Elena Bodnarenco.
Reprezentanții PL și cei ai PLDM s-au pronunțat împotriva audierilor, argumentînd că în cazul dat se aplică standarde duble.
La rîndul său, deputatul PDM Marian Lupu a calificat drept populism readucerea acestui subiect în atenția opiniei publice.
„Mă bucură atenția pentru starea monumentelor istorice, de arhitectură, dar nu mă bucură că această atitudine este foarte selectivă. Ani în șir tuturor le era în cot și doar în anumite momente apare această mare grijă pentru patrimoniul cultural. Palatul Sindicatelor decenii a stat în paragină, scări distruse, nimănui nu i-a păsat. Populism? probabil se apropie perioada electorală", a comentat Lupu.
În urma dezbaterilor, majoritatea parlamentară a respins propunerea de organizare a audierilor parlamentare.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1469
- Populația:
- 693 locuitori
Bălcăuţi este un sat şi comună din raionul Briceni. Din componenţa comunei fac parte 2 localităţi: Bălcăuţi şi Bocicăuţi. Satul se află la o distanţă de 17 km de oraşul Briceni, la 28 km de staţia calea ferată Ocniţa şi la 215 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 693 de oameni. Prima atestare documentară a satului Bălcăuţi datează din ianuarie 1469, cînd Ştefan cel Mare întărea lui Dima clucer jumătate din sat.
Comentarii
(0)