Spre compartiment: Literatura
29 ianuarie 2024, 11:30 Literatura views 34902
Ion Buzdugan – o personalitate marcantă a culturii moldovenești
29 ianuarie 2024, 11:30 Literatura views 34902

Ion Buzdugan – o personalitate marcantă a culturii moldovenești

Astăzi se împlinesc 57 de ani de la trecerea în neființă a lui Ion Buzdugan, poet, folclorist, fabulist.

Ion Buzdugan s-a născut la 9 martie 1889 la Brînzenii Vechi, judeţul Bălţi. Poet, folclorist, publicist. A făcut studii secundare la Bairamcea, judeţul Ismail, studii agricole la Movilău, pedagogice la Cameniţa şi superioare la Moscova. A luat licenţa în drept la Universitatea din Iaşi. Doctor în economie al Universităţii din Cernăuţi. Contribuie la fondarea ziarului „Ostaşul moldovean”. Colaborează la publicaţiile: „Cuvînt moldovenesc", ,Bugeacul", „Pagini basarabene”, „Universul literar”, „Luceafărul”, „Flacăra”, „Gîndirea”, „Gînd românesc”, „Zburăorul”, „Viaţa Basarabiei", semnînd şi cu pseudonimele Nică Românaş, I. Cîmpeanu, B. Cogîlnic, I. Dumbrăveanu ş.a.

Volumul de debut: „Cîntece din Basarabia”, vol. I (1921). Urmează culegerile „Miresme din stepă” (1922), „Cîntece din Basarabia”, vol. II, „Ţara mea” (1928), „Păstori de timpuri” (1937). Traduce romanul în versuri „Evgheni Oneghin” de A. S. Puşkin şi din creaţia lui S. Esenin, A. Blok, V. Briusov, I. Bunin ş.a. Este unul din membrii fondatori ai Societăţii Scriitorilor Basarabeni, alături de Pan Halippa, N. Costenco, M. Isanos, O. Cruşevan-Florescu, B. Istru, T. Nencev, V. Luţcan ş.a. Versurile lui Buzdugan, consacrate meleagurilor natale, istoriei, tradiţiei şi folclorului, se remarcă prin veridicitate. Balada şi doina, legenda şi cîntecul liric popular au influenţat benefic creaţia lirică a poetului. Lirica lui I. Buzdugan a fost înalt apreciată de către Nicolae Iorga, iar traducerea lui „Evgheni Oneghin” − de către D. P. Perpessicius, care o consideră „drept trudnică, dar victorioasă operaţie”. Premiul Academiei Române pentru volumul „Păstori de timpuri”, 1937.

Ion Buzdugan a decedat la 29 ianuarie 1967 la București.

Cuvinte cheie:

Moldova , literatura , scriitor

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
sec. XIX
Populația:
432 locuitori

Halahora de Jos este un sat din cadrul comunei Halahora de Sus, raionul Briceni. Satul se află la o distanță de 15 km de orașul Briceni, 36 km de stația de cale ferată Ocnița, 223 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 432 de oameni. Satul Halahora de Jos a fost întemeiat în secolul al XIX-lea.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.