Cine vrea să slăbească trebuie să îşi controleze emoţiile
Pentru a slăbi nu sînt suficiente reducerea cantităţii de alimente consumate şi exerciţiile fizice. Este neapărat necesar şi controlul emoţiilor, arată un studiu american menţionat de passionsante.be.
Acest aspect este adesea neglijat cînd se începe un regim de slăbire, care se bazează în general numai pe „aporturile şi cheltuielile calorice”. Şi acest lucru este important, dar nu suficient, în orice caz nu pentru toţi. În cadrul unui studiu realizat la iniţiativa Asociaţiei americane de Psihologie au fost chestionaţi 1.500 din membrii săi, invitaţi să arate cum procedează cu pacienţii lor care vor să slăbească şi apoi - lucru mai complicat - cum îi fac să se menţină.
Rezultatul arată că jumătate din ei acordă la fel de multă importanţă înţelegerii şi gestionării „alimentaţiei emoţionale” (legate de stres, pierderea controlului, impulsivităţii, etc.) ca şi practicării unei activităţi fizice şi reducerii aporturilor calorice. Mulţi au spus că au experimentat cu succes abordări cum ar fi terapia cognitiv-comportamentală sau meditaţia în deplină conştiinţă, insistînd pe importanţa programelor de motivare, de planificare a obiectivelor şi de sprijin emoţional. În orice caz, pentru garantarea reuşitei, cine vrea să slăbească este bine să nu se lanseze singur în această aventură.
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
- Peste o sută de tineri au participat la Jocurile Curate, curățînd rezervația Orheiul Vechi
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1430
- Populația:
- 3021 locuitori
Văleni este un sat şi comună din raionul Cahul. Văleni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 31 km de orașul Cahul și la 195 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 3021 de locuitori. Satul Văleni a fost menționat documentar în anul 1430.
Comentarii
(0)