|
Studiu: Aspirina ar putea stimula imunoterapia anticancer
Administrarea de aspirină pacienţilor diagnosticaţi cu cancer ar putea creşte eficienţa noilor medicamente - de obicei scumpe - care ajută sistemul imunitar să lupte împotriva tumorilor, au arătat o serie de experimente realizate recent pe şoareci, informează Reuters. Imunoterapia are potenţialul de a revoluţiona tratamentele anticancer, oferind pacienţilor o reacţie autoimunitară mai bună şi mai îndelungată, cu mai puţine efecte adverse decât tratamentele convenţionale, însă noile medicamente nu generează în toate cazurile aceleaşi efecte pozitive.
Unul dintre motive constă în faptul că tumorile canceroase produc cantităţi mari dintr-o moleculă, prostaglandin E2 (PGE2), care opreşte reacţia normală a sistemului imunitar, ce vizează atacarea celulelor tumorale, potrivit cercetătorilor de la Francis Crick Institute din Londra, autorii acestui studiu.
Aspirina blochează producţia de PGE2, iar savanţii britanici au descoperit că, atunci când este administrată în combinaţie cu un medicament folosit în cadrul imunoterapiei, denumit anti-PD-1, se obţine o încetinire substanţială a creşterii cancerului intestinal şi a melanomului, în cazul şoarecilor, în comparaţie cu tratamentele ce constau doar în imunoterapie.
Oamenii de ştiinţă deţin deja câteva dovezi în legătură cu faptul că rezultatele obţinute în studiul realizat pe şoareci vor fi valabile şi în cadrul testelor pe ţesuturi umane, însă medicii britanici spun că vor avea nevoie de o perioadă destul de îndelungată înainte de a putea să demonstreze acest lucru, dincolo de orice dubiu.
Cu toate acestea, noua cercetare a contribuit la întărirea reputaţiei de "medicament-minune" pe care o are aspirina. Sintetizată pentru prima dată de un chimist al companiei Bayer în urmă cu peste un secol, aspirina este deja folosită pentru prevenirea infarctului şi, potrivit unor rapoarte preliminare, pentru a reduce riscul de dezvoltare a cancerului intestinal şi a altor tipuri de cancer.
Companiile farmaceutice Merck şi Bristol-Myers Squibb au aprobat recent medicamentele din clasa anti-PD-1, iar un medicament concurent, anti-PD-L1, este în prezent în stadiu de dezvoltare în laboratoarele unor companii rivale, precum Roche şi AstraZeneca.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
- Peste o sută de tineri au participat la Jocurile Curate, curățînd rezervația Orheiul Vechi
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1552
- Populația:
- 1566 locuitori
Gura Camencii este un sat şi comună din raionul Floreşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Bobuleşti, Gura Camencii și Gvozdova. Satul Gura Camencii se află la o distanță de 5 km de orașul Florești și la 122 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1566 de oameni. Satul Gura Camencii a fost menționat documentar în anul 1552.
Comentarii
(0)