Boxerii moldoveni vor participa la JO de la Rio de Janeiro
Preşedintele Federaţiei Moldoveneşti de Box, Vasile Chirtoca, a declarat ieri, la adunarea de dare de seamă şi alegeri, că la Olimpiada de la Rio de Janeiro (2016) Republica Moldova trebuie să fie prezentă cu cel puţin trei pugilişti, informează MOLDPRES.
”Boxerii au fost prezenţi la toate ediţiile Jocurilor Olimpice după declararea independenţei Republicii Moldova. Mai mult decît atît, ei au reuşit să obţină două medalii de bronz prin Vitalie Gruşac şi Veaceslav Gojan. Două din cele 7 distincţii cucerite în acest răstimp de solii moldoveni. Obiectivul minimum trasat acum este ca la viitoarea ediţie a Jocurilor Olimpice să fim prezenţi cu trei boxeri. Avem condiţii pentru atingerea acestui scop, avem un antrenor de excepţie, Petru Caduc”, a declarat oficialul.
Antrenorul lotului naţional, Petru Caduc, a replicat, spunînd că va fi o reuşită dacă vom avea şi un pugilist la viitoarea Olimpiadă. „Concurenţa în boxul mondial este acerbă. Există multe interese care neglijează fair-play-ul, dreptatea. Aşa cum a fost, de exemplu, la turneul de calificare la JO de la Londra, desfăşurat la Trabzon în 2012. Oricum, scopul este să obţinem măcar un bilet de calificare, să ţinem sus ştacheta înălţată”, a spus el.
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1651
- Populația:
- 1185 locuitori
Temeleuţi este un sat şi comună din raionul Floreşti. Localitatea Temeleuţi este situată la distanța de 28 km de orașul Florești și la 70 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1185 de oameni. Satul Temeleuți este menționat documentar în anul 1651.
Comentarii
(0)