07 noiembrie 2013, 23:31 Caleidoscop views 10776
07 noiembrie 2013, 23:31 Caleidoscop views 10776

Horoscopul pentru 8 noiembrie 2013


 

BERBEC: Luna în Capricorn activează zona carierei şi puterii, determinîndu-te să-ţi iei rolul şi funcţia în serios, să-ţi asumi responsabilităţile aferente poziţiei sociale şi să găseşti măsuri care să te conducă la rezultatele dorite. În prima parte a zilei, te poţi simţi constrîns sau e nevoie să repari nişte greşeli pe care le-ai făcut faţă de o persoană cu autoritate, însă, dacă ţi le asumi, vei găsi soluţiile potrivite.

TAUR: Demersurile juridice, relaţiile cu străinătatea sau rezolvarea unor probleme administrative îţi pot da bătăi de cap, cel puţin în prima parte a zilei, cînd fie nu găseşti oamenii de care ai nevoie, fie se amînă o întîlnire, fie nu găseşti cea mai potrivită cale de comunicare. Totuşi, după prînz, lucrurile se pot aşeza de la sine, dacă renunţi la control şi la judecăţi. Cu cît eşti mai flexibil şi mai creativ, cu atît mai multe posibilităţi vei vedea.

GEMENI: S-ar putea că astăzi să ai tendinţa de a vedea conspiraţii peste tot. Ai mereu sentimentul că se coace ceva în spatele tău sau că cineva încearcă să te excludă dintr-un proiect sau dintr-un cerc. În tot cazul, ziua de astăzi este o provocare pentru tine, în sensul că îţi testează capacitatea de a rămîne lucid şi detaşat în orice situaţie. Încearcă să nu cauţi semnificaţii şi conotaţii negative, acolo unde nu există, şi ai răbdare pînă cînd vei deţine toate detaliile, pentru a trage concluzii.

RAC: Contextul astral de astăzi te invită să observi cu atenţie oamenii din jur, relaţiile, felul în care eşti perceput, reacţiile celorlalţi la ce spui şi faci. E posibil să constaţi că sînt în anturajul tău oameni care te percep distorsionat sau îşi încalcă promisiunile cu nonşalanţă. Cu toate acestea, nu e o soluţie să încerci să-i schimbi pe ceilalţi, ci e un semnal de alarmă care te avertizează că e timpul să te priveşti cu sinceritate, să-ţi vezi neautenticităţile şi să schimbi tu ceva.

LEU: În cursul dimineţii, e posibil să te mobilizezi mai greu, mai ales în ce priveşte sarcinile profesionale. În plus, comunicarea cu colegii poate fi dificilă, avînd în vedere că vă aflaţi în situaţia de a corecta nişte greşeli sau a revizui nişte termeni de cooperare, iar pentru asta e necesar să comunicaţi deschis, sincer şi onest. Bazează-te pe intuiţia ta, pe ceea ce simţi că e potrivit să spui şi să faci, fii atent la semnalele pe care propriul corp ţi le dă.

FECIOARA: Astăzi e posibil să ţi se ceară mai mult decît eşti dispus să oferi. Fie că e vorba de un serviciu sau de sprijin material, cineva drag are nevoie de tine şi se bazează pe disponibilitatea ta. De asemenea, e posibil ca astăzi să-ţi fie interpretate greşit unele dorinţe, cuvinte şi acţiuni. Totuşi, evită polemicile şi fii gata să cobori de pe piedestal pe cineva din imediata apropiere.

BALANŢĂ: Dacă încă de dimineaţă decizi că această zi este foarte grea, aşa va fi. Dacă, în schimb, alegi să vezi binecuvîntările ei, atunci va fi o zi frumoasă. Totul ţine de sistemul tău de convingeri şi de percepţia asupra lucrurilor. Cu alte cuvinte, creează-ţi ziua de dimineaţă, aşteptîndu-te la experienţe frumoase sau cel puţin utile. Acordă-ţi timp pentru introspecţie, relaxare şi îngrijire personală.

SCORPION: E posibil ca în prima parte a zilei să îţi aminteşti de nişte nemulţumiri mai vechi sau să ai o stare fizică deloc strălucită. De asemenea, gîndurile tale fug cu repeziciune în viitor şi te desprind de momentul prezent şi de realitatea în care te afli acum. Nu este exclus să ţi se ia un văl de pe ochi şi să-ţi dai seama că te-ai iluzionat cu privire la unele planuri, proiecte şi promisiuni pe care ţi le-au făcut alţii. Dacă e aşa, e un moment bun să te repoziţionezi.

SĂGETĂTOR: Luna prezentă în Capricorn activează zona banilor şi siguranţei materiale. În prima parte a zilei, aspectele tensionate vorbesc despre unele limitări în această zonă, însă astfel eşti motivat să găseşti soluţii pentru a îmbunătăţi situaţia ta financiară şi materială. Poţi pune în aplicare cu succes ideile în ce priveşte dezvoltarea unei afaceri. De asemenea, te poţi implica în acţiuni caritabile sau care au un anumit grad de discreţie.

CAPRICORN:
În prima parte a zilei, eşti sensibil şi tentat să iei totul personal, mai ales la locul de muncă, unde ai impresia că cineva abuzează de funcţia şi autoritatea pe care le are. Pe de altă parte, acest context te provoacă să te deschizi mai mult către ceilalţi, să-ţi împărtăşeşti gîndurile şi ideile, să ai contribuţie în cercurile în care te învîrţi şi în colaborările în care eşti implicat. Conversaţiile, aparent tensionate, se pot dovedi utile şi productive.

VĂRSĂTOR:
Ori de cîte ori Luna trece prin Capricorn, pentru tine soseşte vremea introspecţiei, discreţiei şi meditaţiei. Astăzi nu e indicat să te implici în foarte multe ci, pe cît posibil, să-ţi conservi energia făcînd doar ceea ce ştii că e potrivit în acest moment. Pe de altă parte, ai idei foarte bune cu privire la o afacere, un proiect profesional aflat în derulare sau un parteneriat. Ascultă-te şi acţionează în consecinţă!

PEŞTI: Tu eşti încrezător şi optimist, chiar dacă mai apar şi tensiuni în relaţia afectivă sau în cea cu copiii. De altfel, e posibil să realizezi că ai exagerat în unele privinţe, în relaţia cu aceştia, iar acum e momentul să revizuieşti cîte ceva în atitudinea ta. Pe de altă parte, eşti foarte bun în a găsi soluţii practice şi eficiente pentru orice blocaj sau situaţie provocatoare în care te afli.

Sursa: www.astrocafe.ro

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1547
Populația:
745 locuitori

Vîprova este un sat din cadrul comunei Puțintei, raionul Orhei. Localitatea se află la distanța de 26 km de orașul Orhei și la 71 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 745 de oameni. Satul Vîprova a fost menționat documentar în anul 1547.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.