|
România intră în spațiul de liberă circulație Schengen cu frontierele aeriene și maritime
România și Bulgaria intră, de la 31 martie, aerian și maritim în spațiul de liberă circulație Schengen. Altfel spus, controalele la frontieră se elimină pentru persoanele care se vor deplasa către sau dinspre alte țări membre Schengen.
În România, pregătirile tehnice pe cele 17 aeroporturi și în cele patru porturi maritime au ajuns la final. Pe aeroporturi au fost reconfigurate porțile de control, pentru că, de duminică, după controlul de securitate personal și al bagajelor, pasagerii se vor îndrepta direct spre zonele de îmbarcare, avînd asupra lor pașaportul sau cartea de identitate și documentele de călătorie prevăzute de lege. Măsura este valabilă și pentru minori, scrie Radio România Internațional.
Secretarul de stat în Ministerul de Interne, Bogdan Despescu: "Concret, persoanele care intră în terminal, după ce parcurg procedura de control la securitate, nu vor fi supuse controlului la frontieră la tonetele pe care le știmcu toții. Aceste ghișee vor funcționa, de duminică, numai pe fluxul non-Schengen."
Totuși, persoanele care se vor deplasa către sau dinspre alte țări membre Schengen ar putea fi verificate neanunțat de polițiștii de frontieră prezenți în aeroporturi, în baza unei analize de risc.
Totodată, unele aeroporturi importante din România au inaugurat, la acest sfîrșit de săptămînă, noi terminale. La Iași, construit pe 3 hectare și cu o capacitate de procesare de peste 3,5 milioane de călători pe an, un nou terminal va asigura atît fluxurile Schengen, cît și legăturile interne. În schimb, la Timișoara, un terminal nou-nouț, cu numeroase spații comerciale, restaurante și cafenele, va fi utilizat doar pentru curse externe.
Deși cel mai mare flux de intrări și ieșiri al persoanelor și mărfurilor spre și dinspre Schengen este cel pe cale terestră, România și vecina ei Bulgaria vor trebui să mai aștepte pînă să adere și cu această componentă la zona de liberă circulație, din cauza opoziției înverșunate a Austriei.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1852
- Populația:
- 4856 locuitori
Sturzovca este un sat şi comună din raionul Glodeni. Sturzovca este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 19 km de orașul Glodeni și la 157 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 4856 de oameni. Satul Sturzovca a fost menționat documentar în 1852 cu numele Sturzești.
Comentarii
(0)