29 mai 2013, 11:40 Caleidoscop views 16487
29 mai 2013, 11:40 Caleidoscop views 16487

Un alt 'sfîrşit al lumii' vine la 1 iunie


Foto: mediafax.ro

Un asteroid de mărimea unei stînci uriaşe, denumit 1998 QE2, va trece în noaptea de 31 mai spre 1 iunie pe lîngă Pămînt. Asteroidul, conform estimărilor făcute de experţi ai Agenţiei spaţiale americane NASA, este de 9 ori mai mare decît dimensiunea navei de croazieră Queen Elizabeth 2 - unul din cele mai mari pacheboturi din lume, relatează portalul Newsme.

El a fost descoperit în 1998 de către Centrul pentru planete Cambridge, din statul Massachusetts.

Apropierea asteroidului a fost detectată de către experţii NASA, care au calculat distanţa la care acesta va trece pe lîngă Pămînt. În concluzie, 1998 QE2 nu este periculos pentru pămînteni. Traiectoria acestuia se va afla la o distanţă de aproximativ şase milioane de kilometri de planeta noastră, de 15 ori mai mult decît distanţa dintre Pămînt şi Lună.

'Sîntem încrezători că totul se va termina cu bine, dar pentru orice caz am decis să ne pregătim în perspectiva apropierii asteroidului', a declarat Lance Benner, astronom în cadrul NASA.

Oamenii de ştiinţă se pregătesc să sondeze asteroidul cu un telescop imens, situat la Observatorul Goldstone din deşertul Mojave (California).

Scopul este de a obţine informaţii cu privire la forma, compoziţia chimică şi mai ales orbita. Aceste date ar putea ajuta la stabilirea originii vizitatorului din spaţiu şi de a anticipa deplasarea sa posibilă în viitor, peste 200 de ani, cînd se estimează că 1998 QE2 va trece din nou prin apropierea Pămîntului.

Sursa: money.ro

Cuvinte cheie:

NASA , apocalips , asteroid

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1588
Populația:
1253 locuitori

Şolcani este un sat şi comună din raionul Soroca. Din componenţa comunei fac parte localităţile Cureşniţa Nouă și Şolcani. Localitatea se află la distanța de 14 km de orașul Soroca și la 170 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1253 de oameni. Satul Șolcani a fost menționat documentar în anul 1588.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.