2013: Astronomii așteaptă un spectacol deosebit
2013 ar putea fi anul bogat în comete, potrivit ziarului german Die Zeit.După explozia meteoritului deasupra orașului Celiabinsk din Rusia și trecerea în apropierea Pămîntului a asteroidului 2012DA14, în acest an se așteaptă trecerea a două comete.
La începutul săptămînii viitoare de pe teritoriul Europei, pentru prima dată în ultimii ani, va putea fi observată cometa C/2011 L4 (Pannstars), aflată la o distanță de două ori mai mare decît distanța dintre Pămînt și Soare. Mai mult decît atît, potrivit astronomului german Suzanne Hyuttemayster, C/2011 L4 va putea fi văzut cu ochiul liber.
Dar un eveniment mai spectaculos, potrivit Die Zeit, ar putea deveni zborul cometei C/2012 S1 , ISON. Ea are un „potențial și mai mare”. La începutul lunii noiembrie, cometa va zbura aproape de Soare, iar apoi – dacă nu se va dezintegra, la sfîrșitul lunii decembrie 2013, se va apropia de Pămînt la o distanță egală cu aproximativ jumătate din distanța pînă la soare.
Între timp, din punct de vedere istoric cometele dintotdeauna erau apreciate ca vestitorii unor dezastre, războaie și epidemii, spune Die Zeit. Apariția în 1066, a celei mai faimoase comete Halley – care se întoarce la Soare o dată la 75 de ani, a marcat începutul Bătălia de la Hastings și victoria Normanilor asupra anglo-saxoniilor.
În plus, acești oaspeți din spațiul cosmic sînt o amenințare reală. Într-adevăr, în cazul unei coliziuni cu Pămîntul ar putea provoca un dezastru global.
- Anunt imporntant pentru cetatenii R. Moldova din Israel legat de permisele de conducere
- Anunț important al Ambasadei Marii Britanii în Moldova
- Cum să renunți la cetățenia dublă?
- Guvernul organizează Tîrgul locurilor de muncă
- MAE își exprimă regretul profund în legătură cu decesul unei cetățence a țării noastre în urma atacu…
- O moldoveancă, ucisă în atacul terorist din Tel Aviv
- Peste o sută de tineri au participat la Jocurile Curate, curățînd rezervația Orheiul Vechi
- Chirurgii au creat o rețetă de supă pentru ca pacienții să slăbească înainte de operație
- Pe 2 noiembrie în Moldova va avea loc acțiunea ecologică anuală - Să ajutăm natura
- O operă de artă veche de aproximativ 900 de ani
- Proprietățile vindecătoare ale fructelor și frunzelor de dracilă
- Bunătatea este o calitate morală a omului
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Oraș
- Prima atestare:
- 1789
- Populația:
- 19400 locuitori
Ceadîr-Lunga este un oraş în Republica Moldova, în componenţa Unităţii Teritoriale Autonome Găgăuzia. Amplasat în partea de sud a republicii, pe cursul mediu al rîului Lunga, oraşul Ceadîr-Lunga este situat la o distanţă de 130 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia oraşului constituie 19401 locutori. Prima atestare documentară a localităţii datează din anul 1789.
Comentarii
(0)