14 decembrie 2012, 14:50 Caleidoscop views 10936
14 decembrie 2012, 14:50 Caleidoscop views 10936

10 locuri în care să ne refugiem de Apocalipsă

Fie că luați în serios previziunile mayașe legate de 21.12.2012, fie că le considerați pure speculații, trebuie să recunoașteți că întreaga vîlvă creată este cel puțin interesantă. Planuri de ultim moment, predicții contradictorii, emisiuni și filme pe acest subiect, toate ne-au invadat viața în ultimele luni.

În tot acest context, Business Insider a realizat un top al locurilor recomandate pentru zilele din timpul și după cataclismul anunțat. Mai în glumă, mai în serios, se pare că destinațiile respective ar asigura protecția necesară, dar ar oferi și un trai decent după un asemenea eveniment fatidic.

Bugarach, Franta

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Orășelul din sudul Franței are doar 176 de locuitori, asa că ar avea nevoie de ceva populație suplimentară. Se spune că acesta ar fi singurul loc de pe Pămînt care ar supraviețui Apocalipsei. Cum turismul e în dezvoltare, poate nu ar strica să îți iei cîțiva prieteni și să petreceti acolo cîteva zile la sfîrșit de decembrie.

Chiang Mai, Thailanda

Deși sud-estul Asiei s-a confruntat cu numeroase războaie, masacre, trafic de droguri sau conflicte politice, Chiang Mai a supraviețuit tuturor. Ba mai mult, orașul a rămas o oază de liniște și de stabilitate. Asta ar putea constitui pentru unii o dovadă a faptului că Chiang Mai este pur și simplu indestructibil.

Insula Necker, Insulele Virgine Britanice

Insula a fost reconstruită în totalitate de proprietarul ei, miliardarul Richard Branson. Acesta și-a pierdut casa într-un incediu, anul trecut, așa că a ridicat totul de la zero în timp record, mai ales că pe insulă a avut loc și nunta fiicei sale.

Tristan da Cunha, Sudul Atlanticului


Cea mai îndepărtată așezare locuită din lume, insula Tristan da Cunha are doar 271 de locuitori. E foarte puțin posibil ca un cataclism să se abată asupra comunității, așa că arhipelagul așteaptă cît mai mulți rezidenți.

Greenbrier Resort, West Virginia


Deși pare doar un complex luxos, Greenbrier ascunde sub pămînt un buncăr construit în 1958. Timp de 30 de ani nu s-a știut nimic de el, însă în 1992 el a fost deschis și publicului larg.

Puncak Jaya, Indonezia

Regiunea muntoasă Puncak Jaya din Indonezia poate fi alegerea cea mai bună dacă ne gîndim și la zilele de după Apocalipsă. Cum cea mai mare mină de aur se află aici, la fel ca și a treia cea mai mare mină de cupru din lume, mulți cred că ar putea supraviețui și trăi foarte bine în această regiune.

Tierra del Fuego, Argentina

Localitățile sau insulele cele mai îndepărtate sînt printre primele din clasamentul destinațiilor potrivite pentru Apocalipsă. La fel se întîmplă și cu Tierra del Fuego, un oraș îndepărtat din sudul Americii de Sud.

Yukon Territory, Canada


Teritoriul cel mai îndepărtat din vestul Canadei, Yukon, ar putea prospera chiar și în condiții extreme, spun unii. Vînătoarea și minele de metale ar asigura o viață liniștită refugiaților din această zonă.

Site R, Pennsylvania


Complexul montan este localizat la 6 mile de Camp David, Pennsylvania, și a fost construit în anii '50. Se spune că ar fi o bază pentru Air Force One și ar ascunde chiar un întreg oraș subteran.

Perth, Australia


Perth se află pe coasta de vest a Australiei, fiind unul dintre cele mai îndepărtate orașe din lume. Regiunea adăpostește și o importantă mină de diamante, turismul este în floare, așa că nimeni nu crede că repercursiunile Apocalipsei se vor simți și aici.

Cuvinte cheie:

apocalips , natura

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1425
Populația:
2166 locuitori

Leuşeni este un sat şi comună din raionul Hînceşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Leuşeni și Feteasca. Localitatea se află la distanța de 45 km de orașul Hîncești și la 85 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2166 oameni. Satul Leușeni a fost menționat documentar în anul 1425.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.