|
Horoscopul pentru 27 august 2020
BERBEC
Nu eşti lăsat să analizezi în linişte o situaţie care se desfăşoară într-un ritm infernal care te irită. Eşti obligat să iei decizii rapide, să găseşti soluţii imediate, or tu ai avea nevoie de puţină detaşare ca să fii sigur că nu ai scăpat nimic din vedere. Nu dai randament dacă eşti presat de termene limită sau de şefi care cer totul gata ieri, dacă s-ar putea, dar trebuie să te organizezi şi să faci puţină ordine în minte ca să faci alegerea optimă. Nu ai încotro, trebuie să fii spontan şi rapid în reacţii, fără să iei vreun răgaz de gândire.
TAUR
Datorită anturajului foarte tonic în care te afli, şi ziua ta va fi una de mare succes. Te molipseşti de bună dispoziţie de la cei din jurul tău şi ai o colaborare foarte bună cu toată lumea. Parcă aţi forma o mare familie deoarece fiecare participă trup şi suflet la evenimentele celorlalţi. Poate se iveşte şi o ocazie excelentă de celebrat, pentru că v-aţi adus cu toţii contribuţia la o mare reuşită care acum merită pusă mai mult în valoare. Nu se poate vorbi de o competiţie, de o luptă pentru supremaţie aici, de parcă fiecare e câştigător în felul său.
GEMENI
Chiar dacă au loc unele evenimente nu tocmai fericite în viaţa ta, nu trebuie să le acorzi mai multă importanţă decât merită. Sunt chestiuni inerente în orice casă: de exemplu se mai nasc şi conflicte între părinţi şi copii sau tensiuni în cuplu care planează peste toţi ai casei ca un nor negru. Cei mici, cei tineri, copiii sunt cei care pot dezamorsa cel mai uşor bomba, arătând iubire şi imensă înţelegere părinţilor lor, care vin nervoşi acasă. Dacă tu eşti cel tânăr, copilul casei, retrage-te din tirul părinţilor, şi acceptă-le nazurile, pentru că le vor trece repede. Dar dacă tu eşti părintele nervos, nu-ţi elibera nervii pe copii, pentru că ei nu au nicio vină că ţie ţi-au mers toate anapoda astăzi. Nu face o dramă din nimic!
RAC
Cu cât investeşti mai multe gânduri frumoase în planurile tale, cu atât ele se vor evolua mai uşor spre succes. Cât timp priveşti orice situaţie cu frică şi cu nesiguranţă, cu atât mai multă putere dai eşecului să se instaleze, ca atare deschide inima şi emite de acolo cantităţi uriaşe de iubire, de pasiune, de plăcere, de emoţie şi ai să vezi imediat diferenţa. Mergi la serviciu cu iubire. Fă mâncare sau curăţenie acasă cu iubire. Şi astfel toate roadele muncii tale, chiar obligaţii fiind, vor fi demne de laudă!
LEU
Cuvinte precum speranţă, credinţă, visare sunt la ordinea zilei azi, pentru că tot ce îţi doreşti tu cel mai mult se va materializa cândva, dar nu chiar acum pe loc. Îndrăzneşte să transmiţi spre cer toate dorinţele tale imense, cu încredere maximă că se vor împlini. Stai puţin de vorbă cu inima ta şi descoperă ce anume îţi doreşti tu cel mai mult, apoi scrie acea dorinţă pe un bilet sau transmite-o cu gândul în univers sau împărtăşeşte-o celui mai drag prieten, pentru că este ziua când multe vise prind contur. Odată împărtăşită dorinţa, practic ai pornit deja pe drumul care duce direct spre împlinirea ei: vizualizeaz-o ca şi cum ar fi deja realizată!
FECIOARĂ
Oricât ai încerca să fii imparţial şi obiectiv, tot vei defavoriza pe cineva, ca atare nu te mai chinui atâta să fii echidistant. Fii tu însuţi, aşa cum eşti, fără a te scuza mereu, fără a-ţi explica reacţiile, gesturile, replicile la tot pasul. Chiar dacă tu consideri că ai fost corect cu cineva, acela tot va găsi nod în papură şi te va acuza de cine ştie ce gest nepotrivit. Totuşi poţi încerca să repari o veche greşeală din trecut la care ţi-ai dat şi tu seama, între timp, că ai cam exagerat, pentru că de data aceasta ai putea drege mult mai uşor busuiocul decât atunci când ai comis-o.
BALANȚĂ
E o plăcere să treci prin locuri de care te leagă amintiri intense, ba chiar ai ocazia de a regăsi prieteni de demult, colegi de odinioară, persoane de care se leagă într-un fel sau altul copilăria sau tinereţea ta. Amintirile frumoase revin la lumină vii şi puternice de parcă abia ieri s-au întâmplat, şi totul datorită oamenilor pe care ai ocazia să îi întâlneşti şi veştilor bune care ajung la urechile tale. Poţi afla o mulţime de aspecte din trecut, pe care nu le-ai mai auzit până acum, încât poţi spune că te mai pui şi tu la curent cu ştirile, poate din urmă cu câţiva ani şi până în prezent.
SCORPION
Emoţiile tale dau în clocot, prins într-un iureş de evenimente cu efecte contradictorii asupra ta. E ceva ce te cheamă înainte şi te ambiţionează să faci totul să ajungi mai repede acolo, dar altceva te trage înapoi şi îşi spune s-o laşi mai moale, pentru că nu eşti suficient de bine pregătit sufleteşte. Deţii toate resursele unui succes deplin, deci nu lăsa latura ta sensibilă să te oprească din elan. Entuziasmul zilei e imens, energia la cote maxime, doar inima e slabă şi nu te susţine în demersurile curajoase spre care ai vrea să porneşti. Ba poţi, deci şi tu, inimă, hai!
SĂGETĂTOR
E minunat să redevii copil din când în când, să dezbraci haina omului matur şi să te bucuri de lucrurile amuzante ale vieţii. Atmosfera de azi exact la o astfel de atitudine te îndeamnă şi îţi aduci aminte de copilărie, de felul cum te distrai liber, fără griji, cu mulţi ani în urmă. Redescoperi o activitate din vremurile când erai mic şi te laşi ghidat doar de veselie, uitând complet de vârsta pe care o ai. Că te duci din nou la scăldat, ca altădată, sau te bucuri de puțină joacă, e exact starea potrivită: lasă copilul din tine să se manifeste liber!
CAPRICORN
E minunat să redevii copil din când în când, să dezbraci haina omului matur şi să te bucuri de lucrurile amuzante ale vieţii. Atmosfera de azi exact la o astfel de atitudine te îndeamnă şi îţi aduci aminte de copilărie, de felul cum te distrai liber, fără griji, cu mulţi ani în urmă. Redescoperi o activitate din vremurile când erai mic şi te laşi ghidat doar de veselie, uitând complet de vârsta pe care o ai. Că te duci din nou la scăldat, ca altădată, sau te bucuri de puțină joacă, e exact starea potrivită: lasă copilul din tine să se manifeste liber!
VĂRSĂTOR
Bucură-te de ceea ce ai, pentru că ai la dispoziţie lucruri minunate, pe care le-ai obţinut prin efort şi pasiune. Nici nu contează că nu ai ajuns, încă, la potenţialul tău maxim. În fond mai ai atâtea de făcut şi de acum înainte! Nu-ţi spune nimeni să obţii totul în acest moment al existenţei tale, dar poţi să-ţi propui să atingi apogeul de acum înainte! Trasează-ţi următorii paşi cu încredere absolută în succes, sigur că tot ce iese din mâinile sau din mintea ta e un succes deplin, şi cât timp crezi asta cu tărie, e doar o chestiune de timp până ajungi la vârful visat. Dar după el vine o altă culme şi mai grozavă ce merită cucerită!
PEȘTI
Primeşti o veste despre felul în care ar putea evolua nişte evenimente în perioada următoare, dar nu eşti deloc mulţumit de ce auzi. Aluneci încet într-o stare de depresie, de abandon, de neputinţă, pentru că nu există nimic bun de care să te poţi agăţa. Nu te mai interesează nimic din ceea ce făceai dacă nu sună promiţător sensul în care te îndrepţi, ca atare aproape că eşti dispus să laşi lucrurile să moară de la sine, fără a mai depune nici un efort. Dacă ţi-ai recăpăta un pic speranţa, ai găsi în tine şi forţa de a continua.
Sursa:
- Votul diasporei: interzicem sau reglementăm?
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- Cultura negativității
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1910
- Populația:
- 1783 locuitori
Maximovca este un sat și comună din raionul Anenii Noi. Maximovca este unicul sat din comuna cu același nume. Localitatea se află la distanța de 27 km de orașul Anenii Noi și la 25 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1783 de oameni. Satul Maximovca a fost înființat în anul 1910.
Comentarii
(0)