Un nou mister dezlegat: Ce au descoperit oamenii de ştiinţă în miezul Pămîntului
Un nou studiu al oamenilor de ştiinţă arată că miezul Terrei are în compoziţie o cantitate de 0,1-0,8 % carbon, potrivit Live Science. Folosind mai multe simulari pe calculator, cercetătorii de la Universitatea California Davis şi Academia de Ştiinţe din Beijing au ajuns la concluzia că elementul cel mai comun de pe Pămînt, carbonul, se gaseste ascuns în miez.
"Ştiam densitatea miezului şi faptul că fierul şi nichelul nu pot da această densitate. Este nevoie de ceva mai uşor", a spus Qing-Zhu Yin, profesor la Universitatea California.
Chiar dacă cea mai mare parte a miezului este din fier, oamenii de ştiinţă consideră că acesta trebuie să conţină şi o cantitate mică de elemente uşoare, precum oxigen şi sulf.
În simularea pe calculator, carbonul a fost unul dintre cele mai importante elemente lipsă dintre cele considerate uşoare. Celelalte sunt siliciu, oxigen, fosfor, magneziu, hidrogen şi azot.
O cunoastere exactă a influenţei carbonului ar putea duce la identificarea momentului formării miezului Pămîntului.
"Este vorba despre descifrarea naturii Pămîntului. Suntem capabili să înţelegem mai bine procesele fizice şi chimice implicate în formarea Pamantului", a mai Yin.
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Cultura negativității
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1810
- Populația:
- 269 locuitori
Samurza este un sat din cadrul comunei Cealîc, raionul Taraclia. Localitatea se află la distanța de 20 km de orașul Taraclia și la 161 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 269 de oameni. Satul Samurza a fost menționat documentar în anul 1810.
Comentarii
(0)