11 mai 2020, 09:00 Caleidoscop views 2954
Horoscopul pentru 11 mai 2020
11 mai 2020, 09:00 Caleidoscop views 2954

Horoscopul pentru 11 mai 2020

BERBEC

Azi ai ocazia să priveşti acelaşi punct din două unghiuri diferite, ceea ce te va ajuta să înţelegi mai bine o situaţie. Practic, asculţi cu luare aminte opinia celui din faţa ta, chiar dacă e tot diferită de a ta, şi îi dai şi lui dreptate, fără a renunţa la propriul punct de vedere. Pune-le echidistant şi corect în balanţă, nu respinge niciuna din variante, pentru că ambele vor conta la un moment dat. E ciudat să spui că în acelaşi loc există şi da şi nu, şi sus şi jos, şi plus şi minus, dar vei descoperi că situaţia în care eşti implicat e bună şi aşa, şi aşa, deci nu respinge părerile diametral opuse. Combină-le cumva!

TAUR

O binemeritată linişte se aşează peste planurile tale, redescoperind calmul, echilibrul, armonia cu ceilalţi sau cu tine însuţi. E un semn că s-au reaşezat toate pe un făgaş normal, stabil şi bun, ce îţi inspiră din nou încredere şi securitate. Primul plan vizat pare să fie cel financiar, unde simţi că s-au mai ridicat nişte piedici, s-au mai redresat unele puncte fragile, deci dacă banul e pe teren sigur, parcă şi psihicul tău se mai linişteşte. Caută în jurul tău acea zonă de echilibru care îţi inspiră, finalmente, o stare de bine şi de confort şi menţine-o cât mai mult.

GEMENI

Ar fi bine să faci totul în secret, deocamdată, chiar dacă ai un mare plan în minte. Uneori discreţia este mai bună decât să faci tam-tam pe seama unei dorinţe la care vrei neapărat să ajungi. Pregăteşti terenul în taină, dincolo de ochii lumii, şi abia când vei fi sigur că totul evoluează pe teren sigur şi nimeni nu mai poate interveni negativ în planurile tale, vei putea face publice reuşitele tale. Acum e de preferat anonimatul, pentru că oricând se poate trezi unul care să-ţi strice planurile sau să-ţi fure ideea! Taci şi faci.

RAC

Nu ştii încotro s-o iei, ori pentru că, momentan, nu ai nicio soluţie, ori pentru că ai mai multe variante la dispoziţie şi niciuna nu e pe placul tău. Dacă tot eşti în asemenea dilemă, stai pe loc, nu lua azi decizia finală, pentru că vor mai apărea unele detalii foarte curând care te vor ajuta să înţelegi mai bine pe ce nivel te afli. Cere ajutor sau îndrumare, acceptă să fii călăuzit pe una din aceste direcţii, pentru că ai pe cineva alături care a depăşit cu brio un astfel de hop şi acum ştie să dea sfaturi şi la alţii. El poate fi un exemplu care a reuşit şi care e demn de urmat.

LEU

Te alături unui grup de persoane printre care te simţi foarte bine, dar până la un punct: bârfa. Nu-ţi place să iei parte la asemenea discuţii răutăcioase şi invidioase, mai ales dacă vizează persoane faţă de care tu ai respect şi afecţiune. Mai bine ieşi din acel mediu, chiar dacă la prima vedere ţi-a făcut plăcere să fii şi tu printre ei, pentru că vei descoperi că discuţiile vor denatura de la simple bârfe la reale acuze sau atacuri la persoanele din afara acelui grup. Tu nu ai ce căuta printre acei oameni, dar fii sigur că, dacă îţi exprimi clar intenţia de a părăsi grupul pentru că nu eşti de acord cu bârfa, vei deveni şi tu ţinta aceloraşi atacuri.

FECIOARĂ

Eşti stresat la culme de cei din jurul tău, care cer enorm de la tine. Auzi doar critici, comentarii, reproşuri, dar nu ar trebui să le priveşti doar ca pe nişte atacuri la adresa ta, ci ca pe nişte stimulente să iei atitudine, să schimbi ceva, să dai startul unor direcţii noi. Dacă îi laşi pe cei agitaţi şi nervoşi din preajmă să te conducă cu această atitudine negativă, le dai putere şi mai mare, ca atare ia taurul de coarne şi schimbă polaritatea acestor confruntări. Un reproş te poate motiva să dai startul unei noi direcţii, critica poate repara o greşeală, cicăleala te poate împinge la acţiune. Fă ceva, chiar dacă faci la nervi!

BALANȚĂ

Eşti foarte sensibil azi la nevoile celor cu probleme, şi sufletul tău rezonează cel mai mult în preajma copiilor. O misiune umanitară ţi s-ar potrivit de minune, de la nivelul cel mai mic, dând cuiva de pomană pe stradă, până la ceva mult mai grandios, militând pentru drepturile celor nevoiaşi, te simţi împlinit dacă reuşeşti să alungi, măcar pentru o clipă, lacrimile de pe chipul unui copil. Orice gest legat de grija pentru cei sărmani sau singuri e perfect compatibil cu modul tău de a fi, de a gândi, de a te dedica, şi eşti gata să dăruieşti ceva din ceea ce ai sau eşti pentru a face cuiva un bine. Eşti bun, eşti dedicat, eşti altruist: bravo ţie!

SCORPION

Ce zi superbă la orizont! Numai cu evenimente frumoase, numai cu veşti bune şi momente pline de romantism! Dacă ai dedica această zi în totalitate iubirii, ai fi cel mai fericit, pentru că îţi încarci bateriile de energie şi inima de sentimente puternice, de trăiri deosebite de care nu ai parte oricând! Bucură-te de fiecare moment oferit de cei care te iubesc sincer şi fii alături de ei cu toată fiinţa! Ori partenerul de suflet, ori copiii sunt sursa de energie vie şi, alături de ei sau pentru ei, eşti capabil de orice.

SĂGETĂTOR

Ai ajuns într-un punct sensibil al unui proiect, dar nu din vina ta, ci din cauza intervenţiei nedorite a unui inamic. Îşi bagă coada unde nu-i fierbe oala şi îţi strică ţie planurile. Nu te revolta inutil împotriva lui, pentru că exact asta aşteaptă el de la tine: să te irite. L-ai aţâţa şi mai tare, deci tratează cu răbdare această situaţie: se va retrage singur din această chestiune, când va vedea că-l ignori şi nu ţii cont de piedicile tale. Când va vedea că tu îţi vezi mai departe de treaba ta cu calm şi cu încredere în reuşită, va fierbe de invidie, dar nu va avea nicio putere asupra ta.

CAPRICORN

De dragul prietenilor faci de multe ori concesii şi la fel eşti nevoit să faci şi azi dacă nu vrei să-l pierzi pe cel de lângă tine. Deşi ai şi tu orgoliul tău şi nu suporţi să fie călcat în picioare, eşti totuşi nevoit să laşi garda jos azi şi să-l laşi pe celălalt să învingă. Nu e  nicio competiţie între voi, dar ajungeţi într-un punct în care nimeni nu vrea să cedeze şi să-i dea celuilalt dreptate, ca atare, vrei, nu vrei, fii tu cel care renunţă la mândrie. Dacă te ţii şi tu tare pe poziţie iar celălalt nu vrea nici el să îndulcească tonul, situaţia poate denatura spre o despărţire pe care amândoi o veţi regreta.

VĂRSĂTOR

Unii îţi spun să stai pe loc, să nu porneşti aventura care ţi se deschide acum în fata ochilor, că e riscantă, că nu ştii tot ce trebuie, că nu eşti pe un teren stabil. Deşi eşti o fire prudentă, de obicei, pe tine te atrage ca un magnet să-i dai drumul chiar acum, fără să mai ţii cont de precauţii sau de suspiciunile celor din jur. În fond, contează cât de pregătit te simţi tu în această poveste, nu cât de susţinut eşti de ceilalţi. Nu ai parte de tovarăşi prea dinamici, curajoşi sau optimişti şi e normal ca prezenţa lor mai mult să te încurce, dar tu eşti sigur pe tine şi încrezător că direcţia aceasta duce unde trebuie. Continuă!

PEȘTI

Priveşti spre etapele următoare ale unui proiect tocmai început şi te cam ia cu ameţeală. Vezi că nu e deloc uşor să ajungi acolo unde ţi-ai propus, dar dacă îţi gestionezi bine forţele şi resursele, succesul va fi sigur. Acum, la primii paşi, e şi normal să pară totul mai dificil, cu atât mai mult cu cât e un demers de lungă durată, dar profită de entuziasmul iniţial şi păstrează-l cu tine cât mai mult timp posibil, pentru că de energia pe care o investeşti acum depinde în final şi rezultatul. Vei ajunge acolo, oricât de lung ar fi drumul, totul e să nu începi să cauţi singur nod în papură şi să spui nu pot. Ba se poate!

Sursa: acvaria.com

Cuvinte cheie:

horoscop , astrologie , 2020

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1605
Populația:
150 locuitori

Chetroasa este un sat din cadrul comunei Hruşova, raionul Criuleni. Localitatea se află la distanța de 24 km de orașul Criuleni și la 22 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 150 de oameni. Satul Chetroasa a fost menționat documentar în anul 1605.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.