O gaură neagră şi-a intensificat activitatea
![]() |
Foto: scientificrussia.ru |
Telescopul spaţial NuStar care a fost inaugurat pe 13 iunie 2012 a expus imaginile unei găuri negre super-masive din centrul Galacticii noastre. În astrofizică acest obiect este cunoscut sub denumirea Sgr A* (Sgr de la Sagittarius, “Săgetător”, asta înseamnă că el se află în constelaţia Săgetător).
Pe imaginile obţinute se poate observa o creştere pe termen scurt a luminozităţii, ceea ce indică intensificarea activităţii găurii negre, relatează NASA.
Gaura neagră, care se presupune că are o masă mai mare de cîteva milioane de ori decît masa Soarelui, nu poate fi văzută. Însă atunci cînd gaura neagră absoarbe un anumit volum de materie se emite o cantitate destul de mare de energie care se manifestă ca o creştere a radiaţiilor, o explozie de raze X pe care observatorii au reuşit să o înregistreze.
Observările au fost făcute în luna iulie împreună cu telescopul Chandra (NASA), de asemenea, de un telescop din Hawai. Fiona Harisson, specialist care participă la proiectul de cercetare, a menţionat că datorită datelor obţinute se poate înţelege de ce Sgr A*, de obicei „liniştită”, uneori manifestă o activitate intensă.
Nu este clar de ce în prezent Sgr A* este atît de liniştită, cu toate că în urmă cu doar cîteva secole, potrivit cercetărilor efectuate de savanţii ruşi, ea a absorbit materia înconjurătoare în cantităţi mari şi, prin urmare, ar trebui să fie mult mai luminoasă în raze X.
În 1993, cu ajutorul observatorului GRANAT care lucrează pe bază de raze X au fost descoperite radiaţii emise de norul molecular Sgr B care se află la numai 10 parseci distanţă (circa 300 trilioane de kilometri). Savanţii de la Institutul de cercetări Cosmice au presupus că norul molecular tot mai „reflectă” razele X ale găurii negre care în urmă cu 300 de ani a fost de milioane de ori mai luminoasă ca în prezent.
Această teorie a fost confirmată cu ajutorul observatorului orbital INTEGRAL (Agenţia Spaţială Europeană). După 10 ani de observări savanţii au ajuns la concluzia că radiaţiile emise de Sgr B, cu timpul, se reduc, deoarece gaura neagră Sgr A* este inactivă.
Sgr A* poate să se trezească în cel mai scurt timp deoarece spre gaura neagră se îndreaptă un nor gazos. Anul viitor el se va apropia cu circa 40 miliarde de kilometri (aproximativ de 270 de ori mai mare decît distanţa de la Pămînt la Soare). Se presupune că îndată ce va pătrunde în interiorul găurii negre o parte din materia moleculară a norului va pătrunde în interiorul găurii negre ceea ce va duce la intensificarea activităţii ei. Prin urmare, astronomii şi astrofizicienii vor putea urmări un spectacol ceresc extrem de interesant.
Anunț important pentru cetățenii Republicii Moldova din Rusia
China va introduce regimul de călătorie fără viză pentru cetățenii mai multor țări
Valerii Catruc: "Este important să menții o conexiune cu natura. Aceasta este sursa de putere, inspi…
Moldova și topul celor mai puternice pașapoarte
Cum comentează Popșoi informațiile privind intenția autorităților de a introduce vize cetățenilor ru…
Compania DAAC Hermes S.A. a primit Certificatul de credibilitate ca cel mai onest contribuabil ©
- În cel mai rece punct de pe Pământ a fost înregistrat un record de temperatură: ce a indicat termome…
- Câștigătorii concursului anual de fotografie științifică Biker Street
- Pe cei puternici nu-i iubesc — sunt incomozi. Nu pot fi controlați.
- Tehnologia singurătății: de ce noii -waifu-bots- din Japonia amenință adolescenții și viitorul lor.
- Viața Urbană vs Armonia cu Natura
- Atenție! Nu amestecați niciodată aceste 7 fructe!
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1607
- Populația:
- 1714 locuitori
Vărăncău este un sat şi comună din raionul Soroca. Din componenţa comunei fac parte localităţile Slobozia-Cremene, Vărăncău și Slobozia-Vărăncău. Localitatea se află la distanța de 21 km de orașul Soroca și la 150 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1714 oameni. Satul Vărăncău a fost menționat documentar în anul 1607.
Comentarii
(0)