16 iulie 2012, 12:31 Caleidoscop views 10070
16 iulie 2012, 12:31 Caleidoscop views 10070

Un comunist care a ajuns să conducă Europa

Jose Manuel Barroso, acum preşedinte al Comisiei Europene, şi-a început activitatea în politică după Revoluţia Portugheză din 1974, activînd în Federaţia marxist-leninistă a studenţilor, acum aripa tînără a PCTP/MRPP (Partidul Comunist al Muncitorilor / Mişcarea Reformată a Partidului Proletarilor 1974 - 1980), un partid revoluţionar maoist despre care s-a speculat că ar avea legături cu acţiunile teroriste.

Actualul preşedinte al Comisiei Europene a devenit cunoscut prin lozinci anti-capitaliste scrise pe ziduri sau prin confiscarea mobilierului Facultăţii de Drept. După cîteva astfel de acţiuni, tînărul Barroso a urcat rapid în ierarhia partidului maoist.

Însă peisajul politic din Portugalia s-a schimbat rapid. Extrema stîngă a eşuat în preluarea puterii asupra ţării, iar Barroso s-a decis că ar fi mai bine să plece în străinătate, la studii.

La întoarcerea în ţară, Barroso şi-a schimbat total viziunea politică. El s-a raliat mişcării de dreapta, PPD-PSD, unde, din nou, a reuşit să se afirme, urcînd pe scara ierarhică şi devenind, în scurt timp, premierul Portugaliei. Ca prim-ministru, a luat cîteva hotărîri controversate. El a susţinut invazia Irakului din 2003, căreia majoritatea portughezilor s-au opus, şi este responsabil pentru reducerea cheltuielilor publice.

La 29 iunie 2004, el a fost numit în funcţia de preşedinte al Comisie Europene, ales în unanimitate de executivele celor 25 de state membre ale Uniunii Europene. Parlamentul European a susţinut această decizie la 22 iulie 2004 cu 413 voturi din 711 eurodeputaţi care au participat la vot (251 contra şi 44 de abţineri). Barroso a fost reales în funcţie şi pentru legislatura 2009-2014 a Parlamentului European, cu 382 de voturi pentru şi 219 contra.

În acest film din 1976, poate fi observat tînărul maoist José Barroso, într-o declaraţie foarte confuză, cerînd studenţilor să "lupte". El critica sistemul burghez de educaţie burgheză care îi întoarce pe studenţi împotriva muncitorilor şi invers.

 

 

Sursa:  jurnalul.ro

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1588
Populația:
1253 locuitori

Şolcani este un sat şi comună din raionul Soroca. Din componenţa comunei fac parte localităţile Cureşniţa Nouă și Şolcani. Localitatea se află la distanța de 14 km de orașul Soroca și la 170 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1253 de oameni. Satul Șolcani a fost menționat documentar în anul 1588.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.