21 iunie 2018, 12:30 Caleidoscop 9705

Solstițiul de vară 2018, cea mai lungă zi din an

Solstiţiul de vară 2018 are loc joi, 21 iunie, începînd astfel vara astronomică şi înregistrîndu-se cea mai lungă zi din an.

Joi, 21 iunie 2018, este cea mai lungă zi a anului 2018, eveniment care marchează debutul verii astronomice.

În jurul datei de 21 iunie, longitudinea astronomică a Soarelui este de 90°, fiind momentul solstiţiului de vară, care marchează începutul verii astronomice, potrivit Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu" din Bucureşti.

Pămîntul execută atât o mişcare anuală de revoluţie în jurul Soarelui, cît şi o mişcare diurnă de rotaţie în jurul axei polilor tereştri. Axa polilor păstrează (în prima aproximaţie) o poziţie fixă în spaţiu, ea fiind înclinată pe planul orbitei Pămîntului (numit planul eclipticii) cu 66° 33'. Datorită acestui fenomen, cele două emisfere terestre sunt luminate de Soare inegal în decurs de un an, fapt ce generează la latitudinile medii inegalitatea zilelor şi a nopţilor, precum şi succesiunea anotimpurilor.

Pentru un observator terestru, fenomenul se materializează pe sfera cerească prin mişcarea anuală aparentă a Soarelui în lungul eclipticii cu aproximativ 1° pe zi, planul eclipticii fiind înclinat faţă de cel al ecuatorului ceresc cu 23° 27'. La momentul solstiţiului de vară, Soarele se va afla la 23° 27' distanţa unghiulară nord faţă de ecuatorul ceresc, el descriind mişcarea diurnă pe un cerc paralel cu ecuatorul, numit tropicul racului.Solstiţiul de vară din acest an are loc pe 21 iunie, la ora 13:07.

Denumirea de solstiţiu ("Soarele stă") este dată de faptul că la data respectivă are loc schimbarea gradientului mişcării Soarelui în raport cu declinaţiile acestuia. Soarele aflîndu-se la culminaţie (pentru latitudinea medie a ţării noastre) la 67° 52' deasupra orizontului, durata zilei va avea cea mai mare valoare din an, respectiv 15 ore şi 32 de minute, durata nopţii fiind de numai 8 ore şi 28 de minute. Din acelaşi motiv şi crepusculul are durata maximă din an, iar la latitudinile ridicate, crepusculul se prelungeşte toată noaptea, locuitorii regiunilor respective fiind martorii frumoaselor "nopţi albe".

Pornind de la acest fenomen, învăţatul grec Eratostene a reuşit să determine, cu o precizie remarcabilă, încă din anul 250 î.e.n, lungimea meridianului terestru. Astfel, observînd Soarele la momentul culminaţiei în ziua solstiţiului de vară în oraşele egiptene Siena, unde acesta se află chiar la zenit, şi Alexandria, unde Soarele avea o distanţă zenitală de 7° 12', şi cunoscînd distanţa terestră între cele două oraşe, Eratostene a obţinut valoarea lungimii cercului meridian. Aceasta a fost prima operaţie geodezică cunoscută în istorie, aminteşte Observatorul Astronomic "Amiral Vasile Urseanu" din Bucureşti.

După momentul solstiţiului de vară, durata zilei va începe să scadă, iar a nopţii să crească, timp de 6 luni, pînă la 21 decembrie, momentul solstiţiului de iarnă. În emisfera sudică a Pămîntului fenomenul se derulează în sens invers.

În vechime, solstiţiul de vară era folosit pentru a calcula momentele importante privind muncile agricole. De asemenea, era o perioadă foarte populară din an pentru a organiza nunţi.

Totodată, în China antică, solstiţiul de vară era asociat cu energiile feminine - yin. Atunci se celebra Pămîntul, feminitatea, fiind o sărbătoare complementară solstiţiului de iarnă, asociat cu raiul, masculinitatea şi energiile yang.

De asemenea, în vechea Galie se sărbătorea Eponea, zeiţa fertilităţii şi protectoarea cailor, în timp ce în zonele populate de triburile germane, slave şi celtice se aprindeau focuri uriaşe. Băştinaşii din America de Nord aveau diverse ritualuri prin care sărbătoreau Soarele, cu dansuri şi post alimentar.

După răspîndirea creştinismului, în Europa, multe obiceiuri păgîne au fost preluate de această religie. În zone din Scandinavia, solstiţiul de vară a fost în continuare sărbătorit sub forma "Midsommar" sau ziua mijlocului verii.

Sărbătoare păgînă iniţial, dedicată solstiţiului de vară, ea coincide şi cu ziua "Naşterii Sfântului Ion Botezătorul" din calendarul ortodox şi catolic.

Solstiţiul de vară este asociat, în România, cu sărbătoarea Sânzienelor, cunoscută în popor şi ca Drăgaica, celebrată pe 24 iunie. Asociate la rândul lor sărbătorii creştine a Naşterii Sfîntului Ioan Botezătorul, Sînzienele îşi au originea într-un străvechi cult solar şi poartă în unele locuri şi numele "Cap de vară".

Imaginaţia populară a închipuit Sînzienele ca pe nişte fete foarte frumoase, care trăiesc îndeobşte prin păduri sau pe cîmpii, cel mai adesea, jucînd.

Totodată, se spune că, în noaptea de Sînziene (23 spre 24 iunie), se deschid porţile cerului şi lumea de dincolo vine în contact cu lumea pămînteană.

Sărbătoarea Sînzienelor mai este denumită în popor şi "Amuţitul cucului". Această pasăre cântă doar trei luni pe an, de la echinocţiul de primăvară (în jurul datei de 21 martie) pînă la solstiţiul de vară sau de Sânziene, pe 24 iunie. Se spune în popor că, dacă cucul încetează să cînte înainte de Sânziene, înseamnă că vara va fi secetoasă.

Calendarul, pînă în 2030, al SOLSTIŢIULUI DE VARĂ: