|
Cum arată căminele studențești din diferite țări ale lumii (Foto)
Mulți dintre studenți sînt nevoiţi să locuiască în perioada de facultate, într-un cămin.
Unora, această perioadă le trezeşte amintiri plăcute, iar altora – nu tocmai. Oricum, pentru toţi este o primă experienţă de viaţă independentă. În acest articol, am decis să vă arătăm în ce condiţii trăiesc studenţii în diferite țări ale lumii.
CHENYA
În urma presiunilor ONU, din anul 2003 Guvernul Cheniei a introdus educație gratuită în școlile primare. Cu toate acestea, banii alocați nu sînt suficienți pentru a crea noi școli și a plăti salarii cadrelor didactice. Clasele sînt pline, iar calitatea educației este scăzută.
INDIA
În pofida creșterii investițiilor în educație, universitățile din India se confruntă cu probleme grave. Premierul Manmohan Singh a spus în anul 2008:
„Sistemul nostru universitar se află într-o stare de urgență. În aproape jumătate din regiunile țării, calitatea învățămîntului superior este incredibil de scăzută, aproape 2/3 din universitățile noastre, iar 90 la sută din colegiile noastre se situează sub media în ceea ce privește calitatea. Există plîngeri cu privire la corupție. „
OLANDA
Elevii din această țară pot beneficia de un grant acordat de Guvern, care acoperă doar cheltuielile pentru primii patru ani de studii. În următorii ani, subvenția devine un împrumut. Studiile recente au arătat că este nevoie de cîteva decenii înainte, ca studenții să-și întoarcă un împrumut, iar datoria interferează atunci cînd aceștia doresc să cumpere o casă sau să solicite o ipotecă.
CUBA
Studiile în Cuba sînt gratuite. Elevii au mai multe șanse să învețe atunci cînd demonstrează că susțini „obiectivele Cubei” și sînt loiali Partidului Comunist. Doar că, după absolvire nu există nici o garanție de a construi o carieră de succes. Există cubanezi cu studii superioare care lucrează în calitate de măturători.
FILIPINE
Aproximativ 27 la sută dintre filipinezii nu au studii primare, deși sînt gratuite. Motivul pentru aceasta este lipsa clădirilor școlare din zonele rurale și faptul că lecțiile sînt predate în limba engleză, iar acasă, copiii vorbesc limba lor maternă. Cu toate acestea, potrivit cifrelor oficiale ale Guvernului, nivelul analfabetismului este în scădere: copiii învață de la părinți și prieteni. Studiile la colegiu sînt disponibile numai pentru elită și pentru copiii cu părinți care sînt gata să facă anumite sacrificii pentru acest lucru.
RUSIA
În Rusia există o mulțime de universități. Pe lîngă cele 665 de universități de stat, există 450 de instituții private licențiate de Ministerul Educației, cu peste 625.000 de facultăți.
REPUBLICA MOLDOVA
Moldova are cel mai mare rating din Europa pentru cheltuielile pentru educație – 9,6% din PIB. Cu toate acestea, numărul studenților la 10.000 de locuitori a crescut constant de la prăbușirea Uniunii Sovietice, ajungînd la 217 în anii 2000-2001 și 351 în 2005-2006.
BOLIVIA
Conform legii adoptate în decembrie 2010, toți studenții din Bolivia ar trebui să studieze Quechua, Aymara sau o altă limbă precum spaniolă, plus o limbă străină. Potrivit președintelui Morales, oamenii ar trebui să respecte și să studieze culturile locale. Totodată, oficialul a ordonat, construirea a trei noi universități, în special pentru studenții din zonele rurale.
HONG KONG
ITALIA
GERMANIA
Multe dintre căminele studenţeşti ale Universităţii din München sînt situate în Satul Olimpic. Acolo, studenții se simt confortabil și în siguranță.
THAILANDA
Fotografiile au fost realizate de Henny Boogert pentru proiectul internațional „Imagini” (ImagesConnect).
Sursa:
- Votul diasporei: interzicem sau reglementăm?
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- Cultura negativității
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Oraș
- Prima atestare:
- 1789
- Populația:
- 19400 locuitori
Ceadîr-Lunga este un oraş în Republica Moldova, în componenţa Unităţii Teritoriale Autonome Găgăuzia. Amplasat în partea de sud a republicii, pe cursul mediu al rîului Lunga, oraşul Ceadîr-Lunga este situat la o distanţă de 130 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia oraşului constituie 19401 locutori. Prima atestare documentară a localităţii datează din anul 1789.
Comentarii
(0)