![]() |
Arheologii au descoperit urmele ''celui mai vechi vin''
Oamenii de știință au anunțat, luni, descoperirea celei mai vechi dovezi a producției vinului în urma detectării unor amprente chimice ale băuturii alcoolice fermentate realizată din struguri în fragmente de vase de ceramică datînd din urmă cu aproape 8.000 de ani aflate în două situri, la circa 50 de kilometri sud de capitala Georgiei, Tbilisi, informează Reuters.
Descoperirile demonstrează că această realizare culturală importantă a avut loc în regiunea Caucazului de Sud, la granița dintre Europa de Est și Asia de Vest, mai devreme decât se crezuse anterior.
Până recent, cea mai veche dovadă a producției vinului fusese identificată în obiecte de ceramică provenind din zona Munților Zagros, în nord-vestul Iranului, acestea datând din perioada 5400 — 5000 î.Hr.
''Alcoolul a fost un element important în societățile din trecut, așa cum este și în prezent'', a declarat arheolog Stephen Batiuk de la Universitatea din Toronto, unul dintre oamenii de știință care au realizat studiul publicat în jurnalul ''Proceedings of the National Academy of Sciences'' (PNAS).
Potrivit acestuia, vinul a fost utilizat ca ''medicament, lubrifiant, substanță care influența procesul gîndirii, produs de mare valoare'', dar a jucat un rol important și în cadrul ''cultelor religioase, farmacopeilor, gastronomiei, economiei și societății în cadrul civilizațiilor antice din Orientul Apropiat''.
David Lordkipanidze, director în cadrul Muzeului Național din Georgia, unul dintre realizatorii studiului, a declarat că vase mari numite ''qvevri'', similare celor din Antichitate sunt încă utilizate astăzi pentru producerea vinului în Georgia.
În urma analizelor biochimice, cercetătorii au descoperit compușii reziduali de vin care fuseseră absorbiți de vasele de ceramică.
Expertul în arheologie biomoleculară Patrick McGovern din cadrul Universității din Pennsylvania a descoperit dovezi de acid tartric, ceea ce indică faptul că în producția vinului erau folosiți struguri din Eurasia, dar și trei acizi organici asociați, malic, succinic și citric.
Vasele de ceramică au fost descoperite în două sate din Neolotic — Gadachrili Gora și Shulaveris Gora — în care trăiau probabil circa 60 de persoane și care constau din mici case realizate din cărămizi de pămînt. Locuitorii cultivau grîu, creșteau oi, capre și vite și utilizau unelte simple realizate din oase și sticlă vulcanică numită obsidian.
Vasele de nuanță gri, unele decorate cu imagini simple reprezentînd ciorchini de struguri și un bărbat dansînd aveau aproape 80 de centimetri înălțime și 40 de centimetri lățime.
Urmele de vin au fost identificate în opt vase, cel mai vechi provenind de jurul anului 5980 î.Hr.
''Vinul era probabil obținut în mod similar cu metoda tradițională qvevri (utilizată) astăzi în Georgia care constă în zdrobirea strugurilor și în fermentarea la un loc a fructelor, tulpinilor și semințelor'', a explicat Batiuk.
Aceasta nu este însă cea mai veche urmă a unei băuturi alcoolice. În China au fost descoperite dovezi ale unei combinații de lichid alcoolic fermentat produs din orez, miere și fructe, datînd din jurul anului 7000 î. Hr.
În 2011, într-o peșteră din Armenia, au fost descoperite o presă pentru vin și vase pentru fermentare datând de acum aproximativ 6.000 de ani, informează și BBC.
Sursa:
Cum comentează Popșoi informațiile privind intenția autorităților de a introduce vize cetățenilor ru…
Compania DAAC Hermes S.A. a primit Certificatul de credibilitate ca cel mai onest contribuabil ©
Deputați din Parlamentul Republicii Moldova în vizită la SA Viorica Cosmetic: "Avem cu ce ne mîndri"…
China va introduce regimul de călătorie fără viză pentru cetățenii mai multor țări
Cu ce anunț vine ASP pentru moldovenii aflați în Israel și Rusia
Cazul moldovenilor blocați în Grecia: Cu ce precizări vine Ministerul de Externe de la Chișinău
- Scrisul: una dintre cele mai importante invenții
- Marcus Cato, senator roman, a învățat limba greacă la vârsta de 80 de ani
- Femeile misterioase moire care au construit megaliții din Portugalia (+Foto)
- Suta de Movile - un monument natural unic pe teritoriul Moldovei (+Foto)
- Eco-Plantația Viopark: Inima Verde a Cosmeticelor Viorica
- Meteoritul din Sahara s-a dovedit a fi un fragment din scoarța unei protoplanete
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1611
- Populația:
- 1202 locuitori
Ciorna este un sat din cadrul oraşului Rezina, raionul Rezina. Satul Ciorna este situat pe malul drept al rîului Nistru, la gura afluentului Ciorna, la o distanță de 3 km de orașul Rezina și la 104 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 1202 locuitori. Prima atestare documentară a satului Ciorna din ținutul Soroca datează din anul 1611.
Comentarii
(0)