A fost descoperită o exoplanetă pe care ar putea exista viaţă
Foto: NASA |
O echipă internaţională de astronomi a anunţat descoperirea unei noi exoplanete care este potenţial locuibilă, ridicînd astfel la patru numărul planetelor aflate în afara sistemului nostru solar detectate de comunitatea ştiinţifică mondială se anunță în studiul publicat în Astrophysical Journal Letters.
"Această planetă - telurică - este cea mai bună dintre candidatele recente în ceea ce priveşte capacitatea de menţinere a apei în stare lichidă la suprafaţa ei şi ar putea să adăpostească viaţa, în formele cunoscute de noi", a declarat Guillem Anglada-Escudé, coordonatorul acestei echipe de savanţi, care au lucrat la Carnegie Institution for Science din Washington.
Această planetă (GJ 667Cc) se află pe orbita unei stele denumite GJ 667C, situată la aproximativ 22 de ani-lumină de Terra (1 an lumină echivalează cu 9.460 de miliarde de kilometri), în constelația Scorpionului.
Planeta efectuează o rotaţie în jurul stelei sale în aproximativ 28 de zile şi are o masă de cel puţin 4,5 ori mai mare faţă de Terra. Planeta este şi cu 50% mai mare decît planeta noastră.
GJ 667Cc se află pe o orbită care o plasează la o distanţă potrivită de steaua ei, fiind în "zona locuibilă", unde temperaturile nu sunt nici prea ridicate, nici prea scăzute, permiţând apei să rămână în stare lichidă la suprafaţă.
Cercetătorii au descoperit în acelaşi timp o serie de indicii care îi fac să afirme că cel puţin o altă exoplanetă - dacă nu chiar două sau trei - orbitează în jurul aceleiaşi stele.
Noua descoperire demonstrează faptul că planetele potenţial locuibile pot să se formeze într-o mai mare varietate de medii decît se credea pînă în present.
Astronomii au folosit datele publicate de Observatorul European Austral (ESO) din Chile şi măsurătorile efectuate de telescopul Observatorului Keck din Hawaii.
- Votul diasporei: interzicem sau reglementăm?
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- Cultura negativității
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1609
- Populația:
- 258 locuitori
Prodăneştii Vechi este un sat din cadrul comunei Ştefăneşti, raionul Floreşti. Localitatea se află la distanța de 35 km de orașul Florești și la 103 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 258 de oameni. Satul Prodăneştii Vechi a fost menționat documentar în anul 1609.
Comentarii
(1)