|
O ţară din UE cere închiderea frontierei Schengen
Europa este în stare de alertă, iar unele ţări cer deja măsuri radicale după ce a izbucnit cea mai mare criză a imigranţilor de la al doilea Război Mondial încoace.
Cehia este prima țară care a solicitat închiderea imediată a frontierei externe a spaţiului Schengen şi a cerut implicarea NATO în gestionarea situaţiei.
Vicepremierul ceh, Andrej Babis apropus să fie creată o imensă tabără de refugiaţi unde să se facă selecţia acestora, adică să fie separaţi cei care într-adevăr au nevoie de ajutor, cum sunt femeile şi copiii, de imigranţii economici ce trebuie retrimişi în ţările lor, scrie Agerpres.
Mai multe state au luat deja măsuri pentru a face față fluxului mare de migranți. În Austria, armata urmează să mobilizeze 500 de militari pentru a ajuta autorităţile împotriva imigranţilor care sosesc din Ungaria şi Italia. Militarii urmează să ajute la transportarea oamenilor şi unor echipamente, la construirea unor adăposturi şi la furnizarea de hrană.
Numărul cererilor de azil depuse în Austria a depăşit 28 300 numai din ianuarie şi până în iunie - tot atâtea cât tot anul trecut - iar oficialii se aşteaptă ca în acest an totalul să ajungă la 80 de mii.
Germania a renunţat să-i trimită pe sirieni înapoi în ţara prin care au intrat pe teritoriul Uniunii Europene, un „act de solidaritate europeană" salutat de Comisia Europeană. Decizia germană a fost anunțată marţi, dar fost pusă în aplicare în mod discret de mai mult timp.
Potrivit estimărilor, afluxul de imigranţi care intră în Macedonia dinspre Grecia urmează să continue într-un ritm de aproximativ trei mii de persoane pe zi în următoarele luni. Refugiații fug din faţa conflictelor din Orientul Mijlociu şi Africa, dar şi din Asia.
Toţi cei care vin dinspre Grecia urmăresc să ajungă în spaţiul Schengen - prin Ungaria, după ce traversează Macedonia şi apoi Serbia, o situaţie care accentează tensiunile din aceste ţări.
De la începutul anului, 2 373 de imigranţi au murit pe mare, cu 300 mai mulţi decât în aceeaşi perioadă din 2014, a precizat Organizaţia Internaţională pentru Migraţii (OIM).
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
- Peste o sută de tineri au participat la Jocurile Curate, curățînd rezervația Orheiul Vechi
- Chirurgii au creat o rețetă de supă pentru ca pacienții să slăbească înainte de operație
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1866
- Populația:
- 30 locuitori
Marian este un sat din cadrul comunei Hîrtop din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 18 km de orașul Grigoriopol și la 54 km de Chișinău. Populaţia satului Marian alcătuia 30 de oameni în anul 2008. Satul Marian a fost menționat documentar în anul 1866.
Comentarii
(0)