|
Rezultatele referendumului din Grecia: poporul a spus "Nu"
După numărarea a 95% din buletinele de vot la referendumul convocat de premierul grec Alexis Tsipras pentru ca populația să se pronunțe asupra propunerilor creditorilor internaționali, rezultatele arată un procent de 61,31% din voturi pentru 'Nu', împotriva acestor propuneri, pentru 'Da' votând numai 38,69 %, transmite AFP citând Ministerul grec de Interne.
Rata participării a fost de 62,5%, peste pragul minim de 40% necesar validării scrutinului. Potrivit autorităților de la Atena, votul s-a desfășurat fără incidente.
Premierul Tsipras, care și-a îndemnat compatrioții să voteze 'Nu', a transmis duminică seară un mesaj televizat în care a făcut apel la 'unitate' și a promis — la fel ca înainte de referendum — că va încerca să obțină un acord mai favorabil din punct de vedere social, aluzie la măsurile de austeritate cuprinse în propunerile respinse prin acest referendum.
El a admis că prioritatea absolută este acum sistemul bancar aflat în criză de lichidități, situație care a impus închiderea băncilor și impunerea de restricții asupra mișcărilor de capital, limitând retragerile zilnice de numerar la 60 de euro de persoană pe zi.
Deși guvernul de la Atena a anunțat că dorește reluarea imediată a negocierilor cu creditorii internaționali și un acord cât mai repede posibil, responsabilii acestor instituții, UE și FMI, încă nu s-au pronunțat.
În ultimele sale contra-propuneri înaintate creditorilor, Tsipras a cerut un nou împrumut de 30 de miliarde de euro pe doi ani, în cadrul Mecanismului European de Stabilitate (ESM), și o înțelegere asupra spinoasei datorii externe a Greciei, adică o nouă restructurare a acestei datorii.
Grecia a beneficiat în anul 2012 de o reducere cu 107 de miliarde de euro a datoriei externe și, în plus, a primit în ultimii patru ani împrumuturi în valoare de 220 de miliarde de euro în cadrul a două programe succesive de asistență financiară. Al doilea program a expirat marți, când Grecia a intrat practic în incapacitate de plată, neachitând Fondului Monetar Internațional o tranșă în valoare de 1,6 miliarde de euro. Grecia trebuie să ramburseze și Băncii Centrale Europene, pe 20 iulie, o altă tranșă de împrumut de 3,5 miliarde de euro.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
- Peste o sută de tineri au participat la Jocurile Curate, curățînd rezervația Orheiul Vechi
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1772
- Populația:
- 3946 locuitori
Scoreni este un sat şi comună din raionul Străşeni. Scoreni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 13 km de orașul Strășeni și la 36 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 3946 de oameni. Satul Scoreni a fost menționat documentar în anul 1772.
Comentarii
(0)