02 iulie 2015, 14:51 Caleidoscop 9303

10 cele mai frumoase şosele din lume

Călătoriile de sine stătătoare cu automobilul sau motocicleta devin un mod de odihnă tot mai popular. Vă propunem zece din cele mai interesante şosele de pe patru continente, care ar putea constitui un motiv bun pentru călătorii.

1. Pe marginea prăpăstiei. Franţa (regim fără vize): Canionul Grand Verdon, însă nu în Statele Unite?

Un canion stîncos, dar nu în pustiu? Cum nu ar fi numit Canionul Verdon, faptul rămîne fapt, astăzi acesta este cel mai mare canion din întreaga Europă: lungimea acestuia constituind 25 km, iar adîncimea ajungînd pînă la 700 de metri! Deși ca dimensiune Canionul Verdon cedează în faţa celui din Arizona, însă este cert că îl depăşeşte ca frumuseţe: primăvara şi vara arbuștii și copacii acoperă pantele cu un strat de nepătruns, cedînd doar în faţa celor mai abrupte stînci.

Va fi nevoie de o zi întreagă ca să înconjuraţi canionul, deși aici sînt doar o sută de kilometri. Dar toţi aceştia constau în întregime, practic, din meandre, suişuri și coborîşuri, tuneluri făcute de mîna omului și pasaje deasupra stîncilor care atîrnă deasupra capului, ascunzînd cerul. Cele mai frumoase vederi spre canion se deschid de pe drumul vechi Creta sau aşa-numitei şosele Bucla de Creta (Route des Cretes, D23), care a fost construită în antichitate și care se întinde de-a lungul marginii de nord a canionului. Acest drum şerpuitor, îngust, pe alocuri, se apropie, practic, de povîrnişul abrupt. Pe marginile acestuia au fost instalate platforme de vizionare, de pe fiecare dintre ele deschizîndu-se vederi impresionante spre Verdon. Bucla de Creta este considerat un drum cu sens unic: poţi merge pe el în automobil în sensul acelor de ceasornic, pornind din orașul Castellane, înspre lacul artificial Sf. Croix, care s-a fost format după construirea barajului, în anul 1975. În lac vă puteţi scălda și petrece cîteva ore contemplative la umbra copacilor cu vin și o baghetă franceză crocantă. La 100 km de Parcul Verdon este situată Rezervaţia Luberon. Merită să veniţi aici pentru a admira viaţa rurală tihnită și ca să vizitaţi ruinele unuia dintre celebrele castele ale marchizului de Sade.

2. La altitudine mare, în munţi. Kîrgîzstan (regim fără vize), Tadjikistan (regim fără viză): autostrada Pamir

Călătorii sînt întotdeauna atraşi de locurile cu indicaţia "cel mai dintre toate": cel mai nordic punct al Europei, cel mai vestic punct Rusiei, cel mai înalt munte, cel mai adînc defileu. Autostrada Pamir este un asemenea loc. Acest drum de ţară urcă, practic, în întregime, spre vîrfurile Munţilor Pamir și duce prin trei dintre cele mai importante trecători montane din Pamir: Taldîk (3615 m), Kîzîl-Art (4280 metri) și cea mai apropiată de "Acoperișul lumii" punctul-trecătoare Akbaital (4655 m). Partea de est a şoselei – din orașul Osh, Kîrgîzstan pînă la oraşul tadjic Khorog – construită în anii 1931-1934, cînd Uniunea Sovietică explora în mod activ teritoriul muntos al Pamirului. Autostrada Pamir trece pe la poalele verzi ale munţilor, unde pasc cai și este cîte o iurtă singuratică, dar şi colibe unse cu balegă, precum și pe lîngă Parcul Național Pamir, deasupra căruia se înalţă Piscul Lenin (7134 m). Unul dintre cele mai interesante popasuri în drum este acela din preajma celui mai mare lac din Tadjikistan – Karakul, situat la o altitudine de 3914 de metri deasupra nivelului mării. De aici începe un urcuş abrupt spre principalul lanţ muntos – Pamir. Stîncile, defileurile, tunelele, drumul de ţară nivelat, praf, lipsă de vegetație, aule rare și turme de oi – un asemenea peisaj marțian, practic, vă va însoţi pînă la coborîrea în vale, deja pe partea tadjică. În tot acest răstimp veţi avea în calitate de tovarăşi de drum: camioane, măgari și jeep-uri pline ochi atît pe dinăuntru, cît și încărcate cu bagaje pe din afară. Ieşind de pe şosea, puteți vizita încă cîteva locuri interesante: chişlacuri (sate în Asia Mijlocie), localnici, trecătoarea „Proşciai Molodosti" (Adio, Tinereţe!), cetatea acelora care se închinau focului – Iamciun, izvoarele termale Bibi-Fatima și multe altele.

3. De la nord spre sud. SUA (regim cu vize): Dalton Highway

Dalton-Highway – este un drum de ţară nivelat, de 666 km, care traversează Alaska aproape pe la mijloc: de la nord spre sud. Şoseaua a fost construită în anul 1974 pentru livrarea încărcăturilor la minele petroliere din Golful Pradho şi pentru întreţinerea Oleoductului Trans-Alaska. Aceasta a fost denumită în cinstea inginerului James Dalton, expert în construcții arctice. Pe motocicletă sau cu un automobil prea „lacom" la combustibil trebuie să vă aventuraţi cu precauție în călătorie, căci pe întreaga şosea între Fairbanks, la 100 de km, de unde începe aceasta și pînă la Deadhorse, unde se termină, există doar două benzinării: la trecerea Yukon River și în Koldfute (400 km de Fairbanks), așa că veţi avea nevoie de rezerva necesară de combustibil, precum şi de anvelope, instrumente, produse alimentare și alte lucruri de primă necesitate. Îngrijiri medicale puteţi primi, la fel, numai în Koldfute sau Deadhorse. Aceasta este Alaska, domnilor! Un meleag sever și aparent deloc primitor, care-i va oferi numai unui călător responsabil şi experimentat impresii de neuitat, descoperindu-vă bogăția sa. Alaska are într-adevăr ce oferi: cel mai mare stat din SUA, care nu este încă practic „afectat" de civilizație, pe teritoriul său se află 23 (!) de parcuri naționale și rezervații. Prin unele dintre ele: „Muntii Albi", Parcul Naţional al Naturii Arctice, rezervațiile naturale de-a lungul malurilor rîului Yukon, Rezervaţia Naturală „Gates of the Arctic National Park" – trece şoseaua Dalton Highway, ba pierzîndu-se prin şesul acoperit cu zăpadă sau cu iarbă, ba şerpuind printre munţii împăduriţi, ce o înconjoară din toate părțile. Încă un ritual obligatoriu al tuturor călătorilor, care trec pe autostradă – să se fotografieze pe fundalul semnului, care indică Cercul Polar Arctic.

4. România (regim fără vize): Autostrada Transfăgărășan.

Concepînd constricția unei autostrăzi prin Masivul Muntos Făgăraş în anul 1970, președintele României Nicolae Ceaușescu cel mai puțin s-a gîndit la crearea unui traseu turistic atractiv. Îngrijorat de evenimentele din Cehoslovacia, îi era frică de invazia militară în țară și de aceea a decis să unească regiunile Valahia și Transilvania printr-un drum de munte cu acces dificil, pentru dislocarea rapidă a tehnicii militare. Acum însă Transfăgărășanul este unul din rarele exemple, cum un obiect creat în scopuri militare a căpătat renume mondial și atrage mulți turiști în țară. Autostrada cu lungimea de 261 km trece prin văi pitoreşti și cîmpuri cu grîu înspicat, pe care românii îl strîng manual, pe lîngă iazuri şi lacuri de acumulare, prin sate româneşti fermecătoare cu case din piatră de culoare închisă, toate una ca una. Nu departe de începutul autostrăzii se află un orăşel simpatic – Sibiu cu arhitectura clasică pentru România, unde, ca și în limba română, este amestecat patrimoniul latin, roman şi slav. Aproape în fiecare sătuc din cale este şi cîte o biserica ortodoxă, și una catolică, și cîte o moschee. Iar în orăşelul Curtea-de-Argeş puteți admira catedrala cu sculpturi uimitoare și ciubucuri pe pereți. Pe partea transilvăneană a Carpaților pe călători îi aşteaptă contele Dracula. Îl puteţi întîlni peste tot: în denumirea străzilor, restaurantelor şi hotelurilor, prăvăliilor de suveniruri, în castelele vechi. Unul dintre acestea – Castelul Poienari, care se înalţă deasupra defileului rîului Argeș, în secolul al XV-lea a aparținut domnitorului Vlad al II-lea Ţepeş, care a devenit prototip al celebrului Dracula. Un altul – Castelul Bran, care se află un pic mai departe de Transfăgărășan, unde contele Dracula nu a fost niciodată, dar unde l-a „cazat" scriitorul Bram Stoker, graţie căruia lumea a aflat despre Dracula.

5. Vastele întinderi ale Altaiului. Rusia (regim fără vize): Autostrada Ciuisk

Acest drum străvechi – primul fir, care a legat Rusia și China cu multe secole în urmă. Să mergi pe autostrada Ciuisk este ca şi cum a-i traversa întreaga Rusie. Această şosea începe în Biisk, cu pădurici de mesteacăn şi sătucuri, într-unul dintre acestea s-a născut scriitorul Vasili Şukşin, iar peste o sută de kilometri, după ce treci de Gorno-Altaisk, ţi se pare că ai ajuns în timpul valorificării Siberiei: apele furtunoase ale rîului Katun, defileurile stîncoase și văile verzi. Începe taigaua muntoasă. Dacă coteşti spre stînga ajungi la Lacul Teleţk, iar dacă mergi spre dreapta dai de poalele Muntelui Beluha, unde Roerich căuta Shambala în drum spre Himalaya. În cazul în care mergeţi tot timpul înainte, privirilor dvs. se va deschide stepa Kurai de la poalele Lanţului Muntos Nordic Ciuisk. Dacă doriți, puteți lăsa maşina şi merge cîțiva kilometri pe jos, ridicîndu-vă spre zăpezile eterne. În Stepa Kurai se întîlnesc ultimele insuliţe de taiga, ca deja după trecătoare să înceapă adevărata stepă, unde-şi au nomazii iurtele şi pe unde rătăcesc caravane de cămile. O asemenea călătorie nu trebuie planificată pentru o săptămînă, căci fiecare cotitură este un motiv aparte pentru o mică călătorie. Trimiterile la actuala autostradă Ciuisk, care anterior se numea Mungalisk pot fi găsite chiar și în sursele chinezeşti vechi, de mii de ani. De atunci și pînă la începutul secolului al XX-lea aceasta era pur şi simplu o cărăruie de munte, pe care o foloseau comercianții și pelerinii care călătoreau pe cursul superior al rîului Katun, spre copacul sfînt. Drumul de ţară (de care) de la Ongudai pînă la Koş-Agaci (255 km) a fost amenajat doar către anul 1903. În prezent autostrada Ciuisk este unul dintre puținele drumuri din lume, care are propriul muzeu. Acesta se află în clădirea Muzeului de Istorie a oraşului Biisk, aici puteţi vedea documente și fotografii de arhivă, macheta drumului, tablouri și diorame.

6. În vizită la troli. Norvegia (regim fără vize): Şoseaua Atlantică (în norvegiană: Atlanterhavsveien)

Şoseaua Atlantică (№ 64) merge aproape de ocean, sărind de pe o insulă pe alta cu ajutorul podurilor și tunelurilor. Aceasta este o structură tehnologică unică: o parte a şoselei cu lungimea de doar 8,5 kilometri o constituie tocmai șase poduri! Cel mai important dintre ele este Podul Storseisundet, numit de norvegieni "podul beat" sau "podul care duce spre nicăieri!". Dacă te apropii de el pe continent ţi se pare ca şoseaua se termină la cel mai înalt punct, iar călătorului nu-i rămîne nimic, decît să sară direct în sus, spre în cer. Impresia mai este amplificată şi dacă mergi pe Şoseaua Atlantică toamna, cînd începe sezonul furtunilor: valuri uriașe acoperă insuliţele mici, spărgîndu-se de suporturile podurilor, uneori, acoperind în întregime drumul, încercînd să tragă în apă maşinile care merg pe ea. Cu toate acestea, Şoseaua Atlanticului este doar o parte a traseului prin fiorduri. Mergînd mai departe pe sosea în direcția oraşului Oslo, ajungeţi pe una dintre cele mai renumite serpentine din Europa, care urca dealul „Scara trolilor" (Trollstigen). Trolii răutăcioşi adesea coboară pe scara lor o ceață densă, dar serpentinele devin şi mai frumoase din acest motiv, astfel încît asistăm la un spectacol miraculos: prin "laptele" ceţii se întrevăd pietrele cenuşii și stîncile cu forme bizare, crescute dens cu iarbă verde și mușchi de un verde intens şi viu. În vîrful muntelui vizibilitatea poate scădea pînă la 3-5 metri: astfel încît e şi mai curios să priveşti la oile care apar brusc din ceață, lacurile negre și numeroasele piramide din pietre, aranjate de către turiști sau, probabil, de trolii înşişi... Dacă vă deplasați mai departe pe şoseaua № 63 (căci nu puteţi coti, practic, nicăieri altundeva de pe ea), ajungeţi la unul dintre cele mai frumoase fiorduri ale Norvegiei – Geiranger. Aici puteți admira numeroasele cascade, dar şi să pescuiţi sau pur și simplu să vă plimbați prin împrejurimi.

7. Urcuşul deasupra norilor. China (regim cu vize): „Drumul spre Rai"

Chinezii sînt renumiţi nu numai prin faptul că sînt muncitori și perseverenți (cît înseamnă numai Marele Zid Chinezesc!), dar, şi prin faptul că au o preocupare aparte faţă de simboluri, semne și numere. De aceea, nu veţi reuşi să treceţi pur şi simplu pe „Drumul spre Rai" chiar și dacă sînteţi o persoană, care nu cunoaşte cultura asiatică. Vorba e că acest drum este unul dintre cele mai anevoioase dintre toate serpentine lumii, în toate privinţele. Aceasta şerpuieşte, urcînd pe muntele Tianmen, care este situat la 8 km de orașul Zhangjiajie din sud-estul Chinei. Această bandă de asfalt cu lungimea de doar 11 km se ridică pînă la nivelul de 1300 de metri, făcînd pe drum 99 rotații! Pentru chinezi, cifra 9 este sacră: fiind numărul imperatorului, precum și numărul palatelor, care, conform legendei, îl așteaptă pe om în ceruri. Anume din acest motiv drumul spre Tianmen este numit, de asemenea – „Drumul spre Cer".

Principalul punct de atracţie al traseului este Peștera „Porţile Raiului". Acesta s-a format în secolul al III-lea, cînd de la stîncă s-a desprins un bolovan imens. „Porţile" cu înălțimea de 131,5 metri sînt învăluite adesea complet de ceață. Localnicii cred că după ce treci prin ele, poţi ajunge cu adevărat în ceruri, însă pentru a cîștiga acest drept, trebuie să lucrezi din greu: poţi urca spre peşteră în mai multe feluri. Cel mai simplu e să mergi cu automobilul sau cu autocarul turistic, un urcuş „rapid", mai extrem ar fi într-o mașină sport cu un pilot de curse profesionist la volan, iar cel mai greu este să urci impresionanta scară cu 999 de trepte. Dacă doriți să aveţi mai multe experiențe cu adevărat palpitante, merită să vă urcaţi pînă în vîrf cu cea mai lungă telecabină din lume (7455 de metri!) – de pe geamurile acesteia se deschide vederea spre întreaga linie şerpuitoare a drumului.

8. Prin pampasuri. Argentina (regim cu vize): Şoseaua № 40

Şoseaua 40 (Ruta 40) traversează aproape întreaga Argentină de la nord spre sud și trece de-a lungul lanţurilor muntoase ale Anzilor. Acesta este unul dintre cele mai lungi drumuri din lume: 5000 km – nu e glumă! Mai ales, că trece prin mai multe zone climatice. Peisajul din jur se schimbă constant: păduri, stînci, lacuri, cîmpuri, pajiști, deşerturi, pampasuri nelocuite, practic, asfalt și pietriș, praf și nisip roșu, soare și vînt puternic, ce te dă jos, 27 de trecători de munte, 18 rîuri mari şi în cele din urmă – 20 de parcuri naționale, în fiecare dintre care puteţi petrece cîteva zile. Spre exemplu, în Parcul Naţional Los Glaciares, introdus de UNESCO în lista Patrimoniului Mondial al Naturii, puteți vizita Gheţarul Perito Moreno, unde este concentrat cel de-al treilea ca mărime rezervor de apă dulce din lume. Suprafața acestuia este comparabilă cu suprafaţa totală a oraşului Buenos Aires, ghețarul aflîndu-se în continuă mișcare, schimbîndu-şi locația în fiecare zi, în medie cu 2 metri. Puteți să-l admiraţi atît de pe ambele platforme de vizionare, cît și dacă mergeţi la plimbare, chiar pe gheața zdrobită, însoțiţi de un alpinist. Același drum duce şi spre celebra „Peşteră a Mîinilor" (Cueva de las Manos), în care toţi pereţii sînt acoperiţi cu amprente ale palmelor umane și cu imagini ale scenelor de vînătoare, dintre care cele mai vechi datează din mileniul al IX-lea î. Cr. O atenție specială merită cel de-al doilea ca mărime parc național din Argentina – „Valea Calchaqui" (Calchaqi Walley), unde puteţi vedea timp de o zi: deşerturi montane, apoi păduri subtropicale, atît de dramatic se schimbă clima pe o bucată de pămînt, relativ mică. Și, desigur, merită să mergeţi pe Şoseaua 40, pentru a rămîne impresionaţi de peisajele „marţiene" ale deșerturilor și să vedeţi păsările flamingo, care trăiesc pe lacurile din Patagonia.

9. Platoul Colorado SUA (regim cu vize): Grand Сircle

American Wild West – este un teritoriu situat la vest de Munţii Stîncoşi. Cînd primii pionieri au început explorarea teritoriilor indiene, au dat peste nişte atracţii naturale unice, pe care nu au fost în măsură să le evalueze. În prezent această regiune este numită Grand Sircle (Marele Cerc), denumirea vine de la turul cu autobuzul, care se şi numește – Grand Circle Tour. Cel mai convenabil este să călătoriţi de la Denver –mai întîi să urcaţi spre Parcul Național „Munţii Sîncoşi", de unde izvorăşte rîul Colorado şi să mergeţi mai departe prin Aspen spre Platoul Colorado. În drum merită să vizitaţi Parcul Naţional Arches (arches.national-park.com) și faimoasa Vale a Monumentelor de pe teritoriul indienilor Navajo. Lîngă orăşelul Paige nu puteţi rata Antelope Canyon – la marginea drumului veţi vedea un panou simplu din lemn, cu inscripția corespunzătoare. Tot aici merită să mergeţi la o plimbare cu barca pe Lacul Powell, puteţi lua în chirie şi un cuter. Ceva mai la sud de Page, începe celebrul Grand Canyon (grandcanyon.com). Dacă vă deplasați de-a lungul părţii de sud a acestuia, atunci cu excepția vederilor spre canion, veţi putea prinde prima parte a Şoselei Transamericane Route 66 (illinoisroute66.org) de la Chicago spre Los Angeles. Aici se merită să cotiţi spre Marele Canion, ca să locuiţi la un ranch adevărat (grandcanyonranch.com). Și doar pe urmă să ieşiţi la Barajul Hoover – un monument gigant al epocii, din anii 30 ai secolului trecut, de unde începe traseul direct spre Las Vegas. Odată ce veţi traversa Grand Сircle de la est spre vest, vizitînd patru state: Colorado, New Mexico, Arizona și Utah. Oricum, toate frumuseţile Grand Circle-ului nu le veţi putea vedea într-o singură excursie, căci pe Platoul Colorado se află cea mai mare concentraţie de parcuri din Statele Unite, aşa că fiţi pregătiţi să vă întoarceţi din nou aici.

10. Pe la marginea continentului. Australia (regim cu vize) Great Ocean Road

Great Ocean Road are lungimea de 243 km şi se întinde de-a lungul coastei Pacificului Australiei. Drumul nu are o valoare practică: a fost construit de soldații care s-au întors din Primul Război Mondial, ca monument în cinstea victimelor războiului. După deschidere, în anul 1932, şoseaua a devenit cel mai mare memorial de război din lume, iar treizeci de ani mai tîrziu, ea a fost recunoscută ca fiind una dintre cele mai pitoreşti de pe Planetă. Și nu în zadar: şoseaua trece practic pe coastă, de pe ea deschizîndu-se vederi spre vastele întinderi de apă și lagunele liniştite şi retrase. Printre principalele atracţii, care se întîlnesc în cale – misteriosul mal „Shipwreck Coast", în preajma căruia au naufragiat 638 de nave şi „Doisprezece Apostoli" – un grup de stînci de calcar separate în ocean, avînd înălţimea de pînă la 45 de metri. De fapt, aici sînt opt stînci, în total, și pînă nu demult acestea erau numite nu altfel, decît „Scroafa cu purcei", numele poetic însă – „Doisprezece Apostoli" a apărut doar pentru a atrage turiştii. O poveste similară are şi altă stîncă, cu vîrsta de 20 de milioane de ani – „London Arch". Un timp îndelungat aceasta a fost numită „London Bridge" pentru asemănarea uimitoare cu Tower Bridge, iar în anul 1990, cînd porţiunea cea mai apropiată de continent s-a prăbușit sub presiunea valurilor oceanului, transformîndu-se într-un "arc" a căpătat noua denumire. În aceasta şi constă unicitatea Great Ocean Road: linia țărmului se schimbă atît de repede, încît mîine poţi deja să nu vezi ceea ce ai fi putut vedea astăzi. Merită să vă deplasaţi pe aici fie numai şi pentru a admira peisajele sau pentru a „cuceri" valul. Acesta este, de asemenea, traseul "safari"-ului australian: în Warrnambool, puteți observa migrarea balenelor sudice, iar prin Tower Hill Game Reserve vă puteţi plimba cu cangurii și emu, să admiraţi Koala şi păsările de mare.