|
Foto: vk.com |
10 lucruri din Marele Ducat de Luxemburg care pot inspira Moldova
„Cine a fost atent la lectiile de geografie, probabil își aduce aminte că Luxemburgul este o țară foarte mică care se află în inima Europei între Germania, Franța și Belgia. Este un stat membru al Uniunii Europene, NATO, OCDE, Națiunilor Unite și Benelux. În capitală își află sediul mai multe instituții și agenții ale Uniunii Europene", povestește Diana Codrițchi.
Mulți ani a mers vestea că Marele Ducat de Luxemburg e paradis fiscal, precum și Elveția. Vreau să vă liniștesc. După 2009, semnarea câtorva acorduri bilaterale cu alte state în ceea ce privește transparența bancară a schimbat situația. Acum, vorbind de Luxemburg ca de un paradis fiscal, e un pic exagerat. Chiar dacă unele „generozități" de administrare ale Marelui Ducat sugerează că este încă posibil să se facă economii substanțiale prin depunerea fondurilor în Luxemburg. Bref, anii opaci au trecut. Acum Luxemburgul se afirmă din ce în ce mai mult ca ambasador al luptei împotriva spălării banilor murdari, precum și ale altor surprize de acest gen.
1. Multinaționalismul, toleranța și limba națională
Compus din persoane de 170 de naționalități diferite, Luxemburgul este una dintre puținele țări cu adevărat multilingve din Europa. Sunt vorbite mai mult de 50 de limbi. Cele mai frecvente sunt bineînțeles luxemburgheza, germana, franceza, engleza, portugheza și italiana. Multilingvismul este înscris în legislație din 1984. Luxemburgheza „Lëtzebuergesch" este definită ca limbă națională, franceza și germana ca limbi ale legislației. Aceste trei limbi au în comun statutul lor administrativ și judiciar. Adică nici o limbă nu are statut definitiv de limbă oficială a Marelui Ducat. Deaceea, franceză, germană și luxemburgheză se folosește în comunicarea formală și informală.
Străinii veniți de pe globul întreg alcătuiesc mai mult de o treime din populația țării (mai mult de jumătate din capitală). Machiajul acesta multicultural al Luxemburgului favorizează existența enormei varietăți de tradiții, bucătării tipice, magazine și evenimente. Lumea se informează, gustă, apreciază, învață și împarte. Ca în fiecare țară, sunt și aspecte asupra cărora trebuie de lucrat, dar esențialul rămâne. Respectul, toleranța, curiozitatea și dragostea sunt mai presus decât invidia, corupția și rasismul.
2. Sectorul financiar
În ultimele decenii, sectorul financiar a Luxemburgului a crescut considerabil datorită diversificării produselor bancare în cele 155 de bănci prezente pe teritoriu. Deși cadrul juridic și reglementar este în mare măsură predeterminat de directivele Uniunii Europene, administrarea țării a creat un mediu propriu foarte favorabil în care să se dezvolte produse și servicii personalizate pentru o clientelă internațională. În același timp, se controlează atent să se asigure un nivel înalt de protecție a investitorilor. Luxemburgul are o legislație foarte strictă, atât în ceea ce privește protecția vieții private a clienților și secretului bancar cât și în lupta împotriva spălării banilor și finanțării terorismului. Două autorități - Comisia de Supraveghere a Sectorului Financiar (CSSF) și Comisariatul aux Assurances (CAA) - sunt responsabile pentru supravegherea minuțioasă a sectorului financiar. Datorită acestui fapt, în fiecare an investițiile legale străine directe în Luxemburg ajung la peste 30 de miliarde de dolari. Totodată, Luxemburgul investește aproape jumătate din fonduri și în alte țări, inclusiv în Moldova.
Sculptura simbol „Langer Banker", care are înălțimea de opt metri și este instalată în cartierul financiar Kirchberg.
3. Copiii
Demografia în Luxembourg a fost atât de slabă acum câțiva ani că situația necesită o schimbare radicală. O serie importantă de legislații pentru încurajarea nașterilor au fost votate, adoptate și aplicate. Luxemburghezii se mândresc că copiii au un loc aparte în Luxemburg. De la naștere sunt o comoară nu numai pentru părinți dar și pentru viitorul țării.
Sunt îngrijiți, protejați, educați și „tare alintați" după părerea unora, pur și simplu iubiți după părerea mea. Mamele primesc premiu la nașterea odraslei. O sumă importantă de bani care ajunge să echipezi în mod corect cu tot necesarul noul venit. Nesocotind suma lunară pe care o primește pentru necesitățile zilnice. Unii se plâng că suma îi mică, alții sunt multumiți. Familiile numeroase trăiesc din venitul ăsta. Eu zic că există și ajută mult.
O altă inițiativă care a ușurat considerabil încadrarea copiilor în structurile școlare este le Chèque-Service Accueil. Un fel de bon care permite părinților să plătească structurile școlare și educative în baza venitului lunar și a declarațiilor de impozite.
De această inițiativă a statului și a municipalităților beneficiază toți copiii rezidenți în Luxemburg sub 13 ani sau care nu au părăsit încă structurile școlare. Acesta facilitează accesul copiilor la serviciile de educație, cluburi sportive precum și școli de muzică. În așa fel toți copiii sunt egali și au acces la tot. În educație, importanța se dă valorilor principale nu aparențelor. Nu există orfelinate. Structurile ONG se ocupă de plasarea imediată în familii a copiilor rămași fără părinți, majoritatea din ei fiind refugiați din zonele de conflicte.
Cireșica pe tortă: aici sunt 199 de locuri amenajate și securizate cu cap unde copiii se pot amuza, învăța, cățăra și alerga în toate părțile, sub ochii atenți ai părinților bineînțeles.
4. Poliția
„Poliția Marelui Ducat este la serviciul cetățeanului 24/7 pe tot teritoriul țării" - acesta nu-i numai sloganul lor, dar adevărul. Locurile publice sunt supravegheate de agenți pe biciclete. Persoanele suspecte sunt imediat interpelate de către agenții îmbrăcați în civil.
Unele unități sunt invizibile. De exemplu, Secțiunea Noile Tehnologii luptă activ împotriva criminalității informatice în cadrul colaborării cu EUROPOL. Munca investigatorilor este dirijată de principiile de bază, protecția datelor și a vieții private a fiecărui cetățean. E inutil să vă mai spun că aici nu există corupție. Se înțelege de la sine. Un lucru e clar, munca poliției nu ar fi fost eficace fără susținerea cetățeanului de rând. Fiecare simte datoria să colaboreze. Poliția vine, ascultă atent și ia măsuri. Rezultat: rata criminalității este una dintre cele mai mici de pe vechiul continent.
5. Securitatea socială
Știm deci că securitatea socială este responsabilitatea morală a statului de a proteja cetățenii săi împotriva sărăciei. În Luxemburg toate persoanele sunt obligate să posede un număr de securitate socială. Acest număr oferă acces la o multitudine de privilegii sociale și medicale. Securitatea socială intervine în cazul pierderei muncii, în cazul bolii, a lipsei pensiei, a șomajului, a sărăciei, a crizelor financiare etc. Oferă de asemenea, venituri suplimentare pentru persoanele asigurate, care au copii. În așa mod, nici o persoană care muncește cinstit nu rămâne fără venitul minim garantat de către stat, care scoate imediat din încurcătură persoanele nevoiașe.
6. Gunoiul
„Păstrați orașul nostru curat" - acest îndemn e scris pe toate coșurile de gunoi ale orașului de către Departamentul de Igienă. Acesta e responsabil de curățenia orașului, curățarea spațiilor publice, eliminarea deșeurilor menajere, colectarea separată a materialelor reciclabile precum și sensibilizarea cetățenilor de-a reduce deșeurile și de-a păstra curățenia urbană. Fiind considerat loc de muncă greu și murdar este cel mai bine plătit din țară. Școlile organizează excursii în centrele de igienă municipale să trezească interesul copiilor la procesul de reciclare. Cel mai important, le arată prin joacă cum se face curat și cum se păstrează curățenia. După o excursie de acest gen, copilul meu a strâns toate deșeurile din parcul de lângă casă. Și tot îmi arată cât de bine e de jucat într-un parc curat.
7. Transportul urban
Diferite mijloace de transport sunt la dispoziția cetățenilor zi și noapte: autobuze, biciclete, trenuri, navete de noapte. Orarul este respectat și șoferii sunt amabili. Nu au dreptul să conducă fără cravată. Dacă se urcă o persoana în etate sau cu mobilitate redusă, autobuzul nu se pornește până când persoana nu este așezată confortabil. Fiecare autobuz este dotat cu tot necesarul pentru a fi confortabil și persoanelor cu mobilitate redusă și mamelor cu cărucioare. Bineînțeles că nimeni nu urcă în transportul public cu saci, curci, găini.
8. Șantierele și respectarea cetățenilor
Țara își schimbă imaginea în continuu. Clădirile vechi sunt doborâte, altele noi apar în același loc repejor și calitativ, fără ca cetățenii să-și dea seama ori să fie deranjați prea tare. Comoditățile sunt menținute, iar în plus, legislația nu permite tot felul de gălăgie în general și de construcție în particular de la 22:00 până la 06:00.
9. „L'ESSENTIEL" sau presa locală gratis
\La lansarea acestei inițiative nu credeam ochilor. În 2007, la fiecare colț aglomerat din țară vedeam că apar distribuitoare de cotidianul care numai în câțiva ani urma să devină cel mai citit din țară: „L'ESSENTIEL". Ziarul are un tiraj de 105 000 de exemplare. Cititorii cei mai fideli au vârstă cuprinsă între 15-49 de ani. O echipă de 35 de persoane dintre care 15 pe teren și 20 în redacție lucrează în continuu ca să informeze populația cu cele mai proaspete știri din țară și de peste hotare. Oricum nu ar fi fost situația financiară a redacției, care depinde numai de sponsori și publicitate, distribuirea a rămas și azi gratuită. Iar ziarul cu jurnaliștii lui sunt cu adevărat imparțiali. Îmi aduce aminte nostalgic de debutul „FLUX"-ului în Moldova.
10. Simplitatea persoanelor
Se știe că în Europa în general nu se dă o importanță particulară vestimentației sau modei. Mai mult atitudinii, acțiunilor și comportamentului. Aici sunt puține persoane care cred, în mod eronat, că optând pentru o ţinută elegantă, devin automat elegante, uitând de atitudinea simplă și comportarea deschisă care este apreciată mai mult decât adicția la chirurgia plastică sau hainele scumpe și fără gust. Comoditatea, eleganţa și simplitatea este mereu în vogă.
Sunt oameni simpli care nu vor să fie în centru atenţiei, nu vor să demonstreze nimic nimănui. Fericirea şi satisfacţiile lor provin de altundeva decât de la aplauzele celorlalţi. Nu-şi vor cumpăra nu ştiu ce maşină ca să arate ce „tare" este. Dacă o face va fi pentru hobby sau suflet. Dar în general persoanele caută să se echipeze cu ce-i mai comod și economic.
Cred că comportamentul simplu conduce la dezvoltarea armonioasă a sufletului fiecărui om în general și a unei țări în particular.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1588
- Populația:
- 1350 locuitori
Mihălaşa este un sat din cadrul oraşului Teleneşti, raionul Teleneşti. Localitatea se află la distanţa de 1 km de oraşul Teleneşti şi la 92 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1350 de locuitori. Satul Mihălașa a fost menționat documentar în anul 1588.
Comentarii
(0)