|
S-a descoperit cheia succesului: Încrederea în sine
Vrei să faci ceva ce te inspiră, dar nu îndrăzneşti. Vrei să schimbi ceva esenţial în alegerile pe care le faci şi la nivelul experienţelor pe care le trăieşti, dar nu ai curaj? Lipsa încrederii, în tine sau în oameni, te sabotează profund, anulând starea de bine şi de împlinire. Încrederea în sine este o resursă nativă a omului, dar care se poate altera prin educaţia primită. Cu puţin exerciţiu o putem însă redobândi.
Pentru mulţi, respectul pentru propria persoană este un obiectiv în sine, dar nu-l vor atinge niciodată, poate şi pentru că nu ştiu cu adevărat ce înseamna asta.
"N-am încredere în mine" pare a fi laitmotivul care ne ghidează, mai bine zis, ne sabotează viaţa! Fără să vrem, uneori şi fără să ştim, ne refuzăm o mare parte din viaţă, din toate acele experienţe care ne-ar inspira şi ne-ar aduce împlinire. Stă în puterea noastră să apăsăm exact acele pârghii care înlesnesc accesul la această resursă de împlinire precum este încrederea în noi înşine, dar şi în ceilalţi.
Cititul unei cărţi este una dintre cele mai simple activităti care îţi poate spori nivelul de încredere în tine. Învaţă şi vei deveni mai bun în ceea ce faci .
Sursa:
- Votul diasporei: interzicem sau reglementăm?
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- Cultura negativității
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1891
- Populația:
- 735 locuitori
Chioselia Rusă este un sat şi comună din UTA Găgăuzia. Comuna Chioselia Rusă este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 45 km de municipiul Comrat și la 131 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia constituia 735 de locuitori. Satul Chioselia Rusă a fost menționat documentar în anul 1891.
Comentarii
(0)