|
Sectorul energetic din Bulgaria, în prag de colaps financiar
Sectorul energetic din Bulgaria se afla in pragul unui colaps financiar si este nevoie de masuri imediate pentru redresarea acestuia, a declarat sambata ministrul bulgar al Energiei, Temenuzhka Petkova, citata de Novinite, scrie Mediafax.
Intr-un interviu pentru postul national bulgar de radio, Petkova a afirmat ca autoritatile ar putea fi nevoite sa ia o serie de masuri nepopulare pentru stabilizarea sectorului, fara a preciza natura acestora.
Potrivit ministrului, compania energetica cu capital de stat National Electric Company (NEK) are datorii de 600 milioane de leva (306 milioane euro) catre doua termocentrale locale detinute de companii americane si de 1,2 miliarde de leva (613 milioane euro) catre diversi producatori de electricitate, iar autoritatile trebuie sa gaseasca solutii pentru a reduce nivelul arieratelor.
De asemenea, guvernul de la Sofia intentioneaza sa renegocieze termenii contractelor semnate cu cele doua termocentrale, a adaugat Petkova.
Ea a subliniat ca liberalizarea pietei de energie, estimata sa se incheie pana la finele anului, va duce la solutionarea multora dintre problemele cu care se confrunta acest sector.
"Liberalizarea pietei va aduce transparenta, iar fiecare gospodarie din Bulgaria va putea sa-si aleaga furnizorul de electricitate dorit", a spus Petkova, mentionand ca guvernul se va stradui sa impiedice cresterea tarifelor la energie ca urmare a procesului de liberalizare.
Ministrul a reiterat sprijinul Bulgariei pentru infiintarea unei Uniuni Energetice in UE, care va creste gradul de independenta energetica in UE si va duce la intensificarea concurentei.
Sursa:
- Votul diasporei: interzicem sau reglementăm?
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- Cultura negativității
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1859
- Populația:
- 728 locuitori
Pivniceni este un sat şi comună din raionul Donduşeni. Pivniceni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 7 km de orașul Dondușeni și la 234 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 728 de oameni. Satul Pivniceni a fost menționat documentar în anul 1859.
Comentarii
(0)