18 decembrie 2014, 15:38 Caleidoscop views 7758
Galileo: Unul dintre sateliții plasați pe o orbită greșită, dovedește că este în stare de funcționare
Foto: agerpres.ro
18 decembrie 2014, 15:38 Caleidoscop views 7758

Galileo: Unul dintre sateliții plasați pe o orbită greșită, dovedește că este în stare de funcționare

Unul dintre cei doi sateliți din sistemul european de navigație Galileo plasați pe o orbită greșită la sfârșitul lunii august a realizat un prim releveu, ceea ce dovedește că este în stare de funcționare, a anunțat miercuri Agenția Spațială Europeană (ESA), informează AFP.

Pentru efectuarea acestui releveu, Sat-5 a acționat împreună cu trei dintre cei patru sateliți Galileo care sunt deja operaționali. Semnalele au fost recepționate în data de 9 decembrie la centrul tehnic al ESA din Noordwijk (Olanda) și de stația Redu, din Belgia.

'Cu toate că acest al cincilea satelit Galileo nu poate fi folosit încă în mod normal', actuala realizare arată că 'un asemenea rezultat este posibil', a declarat Gustavo Lopez Risueno, de la laboratorul de navigație al centrului tehnic al ESA.

Cei doi sateliți, Sat-5 și Sat-6, au fost lansați din Guayana franceză, la 22 august, la bordul unei navete rusești Soyuz, dar nu au ajuns, așa cum era prevăzut, pe o orbită circulară la o altitudine de 23.000 de kilometri. Plasați pe o orbită eliptică, ei nu erau operaționali pentru sistemul de navigație Galileo. Ulterior, ESA a reușit să repoziționeze satelitul numărul 5 pe o orbită care nu corespunde celei din proiect, dar 'este mai bine adaptată pentru operațiuni de navigare'. În mod similar se va proceda și cu Sat-6.

Galileo, care se dorește a fi varianta europeană a GPS-ului american, este finanțat de Uniunea Europeană. Până în 2017, sistemul urmează să dispună de 24 de sateliți operaționali, la care se vor adăuga șase sateliți de rezervă. Sistemul este prevăzut să fie în întregime operațional în 2018.

Sursa: www.agerpres.ro

Cuvinte cheie:

satelit , cosmos , Planete

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1809
Populația:
1425 locuitori

Răcăria este un sat şi comună din raionul Rîşcani. Din componenţa comunei fac parte localităţile Răcăria și Uşurei. Localitatea se află la distanța de 13 km de orașul Rîșcani și la 174 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1425 de oameni. Satul Răcăria a fost menționat documentar în anul 1809.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.