Horoscopul pentru 2 decembrie 2014
BERBEC: Atenţia îţi este îndreptată asupra familiei tale, astăzi. Dealtfel, astăzi este o zi favorabilă investiţiilor care vizează îmbunătăţirea ambientului tău şi al casei în care locuieşti. Progresul se observă în fiecare acţiune pe care o întreprinzi şi vestea bună este aceea că poţi găsi stabilitatea în tot dinamismul acestei perioade.
TAUR: O zi în care relaţiile cu cei din jur se situează la un nivel maxim de înţelegere reciprocă. Ceea ce te îndeamnă să fii un bun mediator, diplomaţia nelipsindu-ţi. Evident, lenea nu este binevenită în acest context, deşi foarte plauzibilă. Astăzi, pentru tine, totul se rezolva foarte uşor, mai ales în a doua parte a zilei. Poţia duce optimismul în viaţa celorlalţi, condiţia fiind să nu renunţi.
GEMENI: Eşti susţinut de către cei care îţi sunt cu adevărat prieteni şi, în acelaşi timp, oameni cu care lucrezi în acelaşi loc. Cu toate acestea, dacă lucrurile nu decurg aşa cum ţi-ai fi dorit, opreşte-te şi regândeşte-ţi strategia. Asigura-te, însă, că te îndrepţi către direcţia cea bună şi dedică-te trup şi suflet cauzei tale, chiar dacă acest lucru presupune o oarecare îngrădire pentru o perioadă scurtă de timp.
RAC: Mai mult decât oricând, astăzi, nu poţi fi sub nici o formă limitat, de către nimeni şi de nimic. Nevoia ta de expasiune şi de libertate nu cunoaşte margini, iar tensiunea ta emoţională interioară şi modul neortodox în care răspunzi provocărilor te vor face să pari un adevărat rebel fără cauză. O zi în care optimismul şi toleranţa te vor ridica pe culmi deloc bănuite vreodată.
LEU: Se pare că în această zi nimeni nu-ţi intră în graţii. Te superi din orice şi puţini sunt cei care reuşesc să nu te facă să te simţi provocat. În ceea ce priveşte sănătatea, este de preferat să nu practici vreun sport extrem, astăzi şi nici să exagerezi atunci când dai sfaturi. Poţi muta munţii din loc pentru un scop nobil, fiindde preferat să alegi această cale în loc să dai atenţie crizelor tale interioare.
FECIOARA: Nu-ţi lasă mintea să zburde fără un scop clar; iar dacă îţi doreşti a fi cu adevărat liniştit în ceea ce priveşte relaţia ta de dragoste, alege să îţi asculţi intuiţia şi să urmezi calea dictată de bunul tău simt, nicidecum să cedezi provocărilor şi instinctelor de moment. Grăbeşte-te încet, mai ales dacă ceea ce urmăreşti este reprezentat de un obiectiv foarte greu de atins.
BALANŢĂ: A-i judeca cu o rigurozitate feroce pe cei din jur şi a da acestora verdicte pronunţate cu o voce metalică, reprezintă o mare bilă neagră pe pergamentul vieţii tale, mai ales astăzi. Fii deschis schimbării şi acceptă faptul că lumea vie este într-o continuă transformare. Abordează toate problemele pe care le ai dintr-un unghi cu totul nou. Doar aşa vei descoperi soluţii favorabile.
SCORPION: Profită de prima parte a acestei zile şi rezolva toate problemele cărora nu le-ai dat încă de cap. Şi asta deoarece beneficiezi de o atenţie foarte ascuţită, de o intuiţie minunată şi de sprijin din partea celor care chiar au un cuvânt de spus în viaţă socială. Neînfricat, astăzi, poţi schimba lumea doar clipind din gene. Este de preferat, însă, să nu abuzezi de puterea de care dai dovadă.
SĂGETĂTOR: Se pare că nu eşti foarte fericit dacă lucrurile nu decurg aşa cum ţi-ai fi dorit tu. Deşi eşti fericit atunci când îţi laşi amprenta asupra cursului vieţii, nu face schimbări doar de dragul schimbărilor. Este posibil a descoperi de ce în relaţia ta nu merge totul ca uns. Însă, dacă vrei să-ţi stabileşti o întâlnire cu persoana iubită, prima parte a zilei este extrem de favorabilă acestui demers.
CAPRICORN: Revine în viaţa ta acea atmosfera din trecut care te-a făcut să te simţi nefericit şi prizonier în propria-ţi viaţă. Însă, vestea bună este aceea că, de această dată, dacă reuşeşti să rămâi detaşat şi nu te implici emoţional în această situaţie, vei putea descoperi acele "chei" care îţi deschid zăvoarele noii tale vieţi. Ai încredere în ţine şi acţionează exact aşa cum simţi că trebuie să faci.
VĂRSĂTOR: Deşi foarte sobru în prima parte a zilei, alegi să nu mai respecţi nicio normă sau cutumă de îndată ce seara se apropie şi aspectul de conjuncţie dintre Lună şi Uranus se perfectează. Probabil că cel mai indicat ar fi să îţi petreci timpul în cmpania celor mai "năstruşnici" prieteni pe care îi ai. Cu o atitudine pozitivă vei fi capabil să implementezi schimbările pe care de mult timp ţi le doreşti.
PEŞTI: Pregăteşte-te pentru schimbare. Cât de curând, această va fi nouă constanţa a vieţii tale. Însă, greşeală pe care astăzi o poţi face dacă nu eşti atent este aceea de a lua decizii fără să te gândeşti serios la consecinţele pe care acestea le pot avea în vitorul apropiat. Este de preferat să nu îţi pierzi nici prietenii, nici protectorii, doar de dragul câştigurilor efemere.
Sursa: www.astrocafe.ro
- Cînd speră România să adere la spațiul Schengen
- Votul diasporei: interzicem sau reglementăm?
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Cultura negativității
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1769
- Populația:
- 2240 locuitori
Podoimița este un sat din cadrul comunei Podoima din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 6 km de orașul Camenca și la 144 km de Chișinău. Populaţia satului Podoimița alcătuia 2 240 oameni în anul 2000. Satul Podoimița a fost menționat documentar în anul 1769.
Comentarii
(0)