31 iulie 2014, 23:15 Caleidoscop views 10835
31 iulie 2014, 23:15 Caleidoscop views 10835

Horoscopul pentru 1 august 2014



BERBEC: Oricât de dornic ai fi să găseşti o cale de mijloc, astăzi vei fi provocat să îţi asumi mai multe responsabilităţi decât eşti dispus, atât în relaţiile personale, cât şi în cele ce privesc cariera. Tentaţia de a te lansa în speculaţii financiare cu miza mare este destul de puternică, de aceea ar fi recomandat să evaluezi în detaliu şi să obţii toate informaţiile necesare înainte de a acţiona.

TAUR: Activităţile cotidiene care implică şi membrii familiei au şanse să se desfăşoare armonios atât timp cât nu încerci să-ţi impui cu prea mare insistenţă punctul de vedere. În schimb, la serviciu, deşi îţi păstrezi sub control reacţiile, buna colaborare cu colegii este greu de obţinut, riscând să-ţi pierzi frecvent interesul dacă ai de-a face cu trivialităţi şi concepte învechite.

GEMENI: Acţiunile pe cont propriu au mai mari şanse de reuşită astăzi, în condiţiile în care nu eşti dispus să urmezi alte reguli decât ale tale şi nici să accepţi indicaţii, mai ales de la colaboratori. Totuşi, ai în vedere o schimbare de strategie în afaceri şi o creştere a volumului de lucru. Dialogul cu persoana iubită sau cu copiii pare să fie facil, găsind uşor calea compromisului.

RAC: Astăzi ajungi mai uşor împreună cu familia la un acord privind administrarea bugetului pentru activităţi ce ţin de casă şi confort. Însă, ar fi recomandat să nu pui în joc prea multe resurse şi să-ţi stabileşti nişte limite. De asemenea, încearcă să împarţi responsabilităţile cu partenerul tău, riscând altfel să intraţi în conflicte pe tema abuzului de putere.

LEU: Fixitatea opiniilor nu te va ajuta deloc astăzi, oricât ţi-ai dori să ajungi la un numitor comun cu cei de acasă. La serviciu, activităţile de rutină, fără prea mare utilitate, impun schimbarea abordării dar şi a programului, însă vei fi provocat să obţii acordul colegilor, convingându-i de necesitatea acestora. Important este să-ţi păstrezi calmul şi să fii deschis la negociere.

FECIOARA: Momentele de solitudine şi meditaţia te pot ajuta să găseşti soluţiile cele mai inspirate pentru a-ţi gestiona finanţele, chiar dacă asta înseamnă şi un efort de reconfigurare a abordării sectorului creativităţii. Lasă în urmă filosofii de viaţă învechite şi ocupă-ţi agenda cu activităţi constructive, nu cu dezbateri sterile, dozând cu moderaţie eforturile.

BALANŢĂ: Dacă aspectele ce ţin de cariera şi relaţia cu prietenii par a fi în paramentri optimi, eventual cu tendinţa asumării prea multor proiecte, nu acelaşi lucru se poate spune despre interacţiunea cu partenerul de cuplu. Convenţiile sociale rigide şi luptele pentru supremaţie îţi pot strica frecvent dispoziţia şi par să depăşească dorinţa ta de a menţine o atmosferă echilibrată.

SCORPION: Cum astăzi nu sunt şanse să-ţi fie recunoscute eforturile de către superiorii tăi, pentru a evita tensiuni nedorite şi situaţii în care nu eşti dispus să renunţi la punctul tău de vedere, mai bine ţi-ai rezerva o zi mai puţin activă, eventual întâlnindu-te doar cu prietenii apropiaţi. Acordă-ţi un răstimp pentru meditaţie şi relaxare, chiar dacă simţi că ai destulă energie.

SĂGETĂTOR:
Dacă reuşeşti astăzi să gestionezi bine intuiţiile şi ideile tale expansive, vei simţi că nu-ţi risipeşti în van energia personală. Totul este să renunţi la fixitatea opiniilor şi să accepţi să te raportezi la alte sisteme de valori. Dorinţa de a socializa se potriveşte astăzi cu un program de activităţi relaxante alături de prietenii tăi, eventual plecând să petreceţi o vacanţă împreună.

CAPRICORN:
Concentrat pe realizarea scopurilor tale şi axat doar pe aspectele pe care le consideri esenţiale, astăzi eşti provocat să menţii totuşi bune relaţii cu toţi asociaţii şi partenerii tăi de afaceri. Atitudinea rezervată te avantajează inclusiv în stabilirea realistă a posibilităţilor de materializare a dorinţelor tale, nu numai în alegerea persoanelor care doreşti să te susţină.

VĂRSĂTOR: Astăzi eşti provocat să-ţi reconfigurezi filosofia de viaţă şi credinţele personale care nu mai servesc planurilor tale, mai ales dacă întâmpini probleme cu şefii sau alte figuri cu autoritate. De fapt, proiectele pe cont propriu par să te avantajeze mai mult, mai ales dacă presupun contacte cu străinătatea, rutina unui program zilnic deja prestabilit fiind destul de greu de suportat.

PEŞTI: Arta compromisului va da astăzi roade în relaţia cu cei de la serviciu numai dacă vei reuşi să gestionezi bine extremismul convingerilor proprii. Planurile de asociere nerealiste alături de unii prieteni vor trebui reconsiderate, chiar dacă nu va fi cea mai comodă situaţie. Fii deschis către oportunităţi de specializare peste hotare, dar ai răbdare să alegi ceea ce ai cu adevărat nevoie.

 Sursa: www.astrocafe.ro

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1756
Populația:
3420 locuitori

Nicoreni este un sat şi comună din raionul Drochia. Nicoreni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 9 km de orașul Drochia și la 183 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 3420 de oameni. Satul Nicoreni a fost menționat documentar în anul 1756.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.