|
In memoriam Victor Gherlac
Victor Gherlac - actor, regizor de teatru şi pedagog moldovean. S-a născut la 19 ianuarie 1915 în orașul Grigoriopol. Artist al poporului din RSSM (1958). Participant la al doilea război mondial. A absolvit Studioul moldovenesc de pe lîngă Institutul muzical-dramatic "L. Beethoven" din Odesa (1933), iar în 1936-1940 a studiat la Institutul de Stat de artă teatrală "A.V.Lunaciarski" din Moscova (clasa de regie a lui B. Zahava).
Ca actor debutează în rolul lui Baumgarten din "Biruinţa" de S. Lehtţir - spectacolul de inaugurare a Teatrului moldovenesc de Stat din Tiraspol (6.11.1933). Pînă în 1936 întruchipează pe scenă şi alte roluri: Marchizetov ("Între furtuni" de D.Curdin, 1933), Zaev ("Stasia" de M.Rossovskii, 1933), Jevakin ("Căsătoria" de N.Gogol, 1934), Vosmibratov ("Pădurea" de A. Ostrovskii, 1935) ş.a. În 1941 montează spectacolul "Ştefan Bîtcă" de L.Barschi.
În 1943-1963 este actor, regizor şi prim-regizor, iar în 1963-68, 1979-81 - director al Teatrului moldovenesc "A.S.Puşkin"(Teatrul Naţional). La 6 noiembrie 1944 teatrul moldovenesc îşi redeschide cortina la Chişinău cu noua redacţie a piesei "Haiducii", Victor Gherlac fiind unul dintre semnatarii textului (alături de I. Rom-Lebedev) şi al regiei şi interpretul rolului lui Costache.
Montează apoi "O noapte de mai" de N. Gogol (1945), "Sub castanii din Praga" de C.Simonov (1947), "Buzduganul fermecat" de L.Deleanu (1951), "Sînzeana şi Pepelea" de V.Alecsandri (1956), "Pentru căminul familial" de I.Franco (1957), "Dunărea zbucumată" de Em.Bucov(1958), "Ovidiu" de V.Alecsandri (1958), "Regele Lear" de W. Shakespeare (1961), "Casa mare" de I.Druţă (1962), "Eroica" de G. Malarciuc (1964), "Nunta însîngerată" de F.Garcia Lorca (1965) ş.a.
Ca regizor este un adept înflăcărat al şcolii realist-psihologice de interpretare cu vădite nuanţe romantice, descoperind un şir de autori dramatici locali. Victor Gherlac este primul regizor moldovean care a implementat metoda lui Stanislavski. El a început să studieze arta teatrală în oraşul Tiraspol, în studioul lui Aleksandr Adaşev, cunoscut pedagog teatral. La cursurile de dramă ale lui Adaşev de la Moscova şi-a verificat Stanislavski metoda. Ulterior, Gherlac şi-a continuat studiul asupra „sistemei Stanislavki" la GHITIS, la cursurile lui Vasili Sahanovski, iar mai tîrziu - la Boris Zahava. Fiind numit prim-regizor la teatrul muzical-dramatic „A. S. Puşkin" din Chişinău, Gherlac a montat spectacole după piese ale dramaturgilor moldoveni, vest-europeni şi clasicilor ruşi. În orice montare a lui se întrevedeau principiile şcolii Stanislavski. Nu întîmplător Gherlac a fost supranumit „Stanislavski de Moldova".
Victor Gherlac a fost decorat cu Ordinul Lenin, ordinul Drapelul Roşu de Muncă. El este fondatorul Uniunii Teatrale din Moldova, al cărui prim-președinte a fost. La 92 de ani, regizorul își povestea viața într–un volum de memorii intitulat «Durerea și bucuria sufletului meu».
A decedat la 18 august 2007 la Chișinău.
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1588
- Populația:
- 499 locuitori
Cureşniţa este un sat din cadrul comunei Holoşniţa, raionul Soroca. Localitatea se află la distanța de 13 km de orașul Soroca și la 169 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 499 de oameni. Satul Cureșnița a fost menționat documentar în anul 1588.
Comentarii
(0)