Primari din diverse localităţi ale Moldovei susţin campania antiviolenţă
Foto: trm.md |
Autorităţi locale din satele şi raioanele Republicii Moldova au participat la un flash mob prin care se angajează să întreprindă acţiuni împotriva violenţei faţă de femei la nivel local. Acţiunea are loc în cadrul campaniei "16 zile de acţiuni împotriva violenţei în bază de gen", organizată pentru al 13-lea an consecutiv.
Guvernul Republicii Moldova, Congresul Autorităților Locale și Organizația Națiunilor Unite îşi propun mobilizarea autorităților publice centrale și locale, societății civile şi oamenilor să participe activ la prevenirea şi combaterea violenţei în bază de gen şi a violenţei în familie.
Conform unui studiu al Biroului Naţional de Statistică, 63 % din femeile din Moldova au suferit pe parcursul vieții cel puţin una din formele de violenţă (fizică, sexuală, psihologică). Peste jumătate din copiii cu vîrsta de 6-7 ani sunt supuși pedepsei fizice, iar 16.4 % din părinți își bat copiii mai mici de un an.
Campania „16 Zile de acţiuni împotriva violenţei în bază de gen" se desfăşoară între 25 noiembrie şi 10 decembrie. Pînă în prezent, campania a mobilizat eforturile a 4 100 de organizaţii din 172 de ţări.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1646
- Populația:
- 625 locuitori
Tătărăuca Veche este un sat şi comună din raionul Soroca. Din componenţa comunei fac parte localităţile Slobozia Nouă, Tătărăuca Veche, Tătărăuca Nouă și Tolocăneşti. Localitatea se află la distanța de 31 km de orașul Soroca și la 187 km de Chișinău. La recensământul din anul 2004, populaţia satului constituia 625 de oameni. Satul Tătărăuca Veche a fost menționat documentar în anul 1646.
Comentarii
(0)