07 decembrie 2022, 14:00 Realitatea moldovenească views 2571
Salariile judecătorilor vor fi ajustate
07 decembrie 2022, 14:00 Realitatea moldovenească views 2571

Salariile judecătorilor vor fi ajustate

Salariile judecătorilor vor fi ajustate inclusiv la rata medie a inflației. Decizia a fost luată, astăzi, de membrii Curții Constituționale, după ce Consiliul Superior al Magistraturii a contestat unele prevederi legislative.

Potrivit reprezentanților judecătorilor, coeficienții stabiliți de Legislativ nu au mai fost modificați de patru ani. Calculele lor arată că, după ajustările solicitate, salariile magistraților se vor mări cu aproximativ 20 la sută, transmite tv8.md.

„Curtea a reținut că remunerația judecătorilor trebuie protejată de fluctuațiile monetare. Acest obiectiv poate fi realizat prin ajustarea salariilor în baza ratei inflației sau în baza altor mecanisme, care țin cont de evoluția prețurilor la produsele și serviciile de bază, ca în cazul indexării pensiilor”, a declarat președinta Curții Constituționale, Domnica Manole.

Constatarea Curții Constituționale vine după ce Consiliul Superior al Magistraturii a contestat unele prevederi din Legea cu privire la sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, care ține strict de magistrați. Mai exact, aceștia au cerut ca să se revină la vechea lege, de pînă la 2018, prin care formula de calcul a salariului era cel mediu pe economie înmulțit la trei. Curtea Constituțională nu a acceptat acest lucru, dar a dispus ca, obligatoriu, sumele să fie ajustate la rata medie anuală a inflației. În prezent, salariile judecătorilor sînt calculate după un coeficient de salarizare fix, stabilit în funcție de nivelul instanței și vechimea în muncă.

Citește mai departe AICI.

Sursa: noi.md

Cuvinte cheie:

salarii , judecător

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Oraș
Prima atestare:
1897
Populația:
9325 mii locuitori
Logo

Ocniţa este un oraş din Republica Moldova, centrul administrativ al raionului Ocniţa. Amplasat  pe malul drept al rîului Nistru, la hotar cu Ucraina, oraşul se află la o distanţă de 230 km de Chișinău. Ocniţa este cel mai nordic punct feroviar din Republica Moldova. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia oraşului constituie 9325 locuitori. Apariţia Ocniţei este legată de construcţia, la sfîrşitul secolului XIX, a căii ferate Bălţi-Cernăuţi. Localitatea Ocniţa, care a stat la originile oraşului de azi, a apărut pe lîngă staţia Ocniţa în anul 1897.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.