|
Salariu minim de 4.000 de lei, respins din sindicaliști. Ce solicită Guvernului
Propunerea Guvernului de stabilire a unui salariu minim 4.000 de lei pentru anul 2023, a fost respinsă de sindicaliști, care solicită majorarea acestuia cu încă 1.000 de lei. Un aviz în acest sens a fost expediat în adresa Ministerului Muncii și Protecției Sociale și Cancelariei de Stat.
„La data de 9 noiembrie 2022, prin demersul nr. 03-01/847 adresat prim-ministrei Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, CNSM și-a expus opinia vizînd stabilirea unui nou cuantum al salariului minim pe țară pentru anul 2023. Astfel, în numele a circa 300 de mii de salariați, CNSM și-a exprimat dezacordul vizînd propunerea Guvernului de a stabili pentru anul viitor un salariu minim de 4000 de lei și a cerut ca acesta să fie în mărime de 5000 de lei. Însă, pînă la momentul actual Confederația nu are un răspuns pe marginea subiectului în cauză din partea Guvernului”, se arată în declarația Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), citată de agora.md.
Totodată, reprezentanții sindicaliștilor refuză argumentele precum că la ședința Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective din 7 noiembrie curent, unde s-a ajuns la o poziție comună pe subiectul salariului minim.
„Atît Confederația Națională a Patronatului din Republica Moldova, cît și CNSM, au insistat asupra stabilirii pentru anul 2023 a unui salariu minim de 5000 de lei. De asemenea, nu susținem proiectul prezentat, deoarece autorii nicicum nu au argumentat cuantumul în mărime de 4000 de lei.”, se arată în aviz.
Astfel, sindicaliștii solicită ca la stabilirea salariului minim să se țină cont, cel puțin, de prevederile cadrului legal. Este de notat că doar pentru primele 10 luni ale anului 2022 indicele prețurilor de consum a crescut cu 27,95%, potrivit acestora.
Amintim că, de anul viitor, salariul minim pe ţară va constitui patru mii lei de lei pentru un program complet de lucru de 169 de ore. Proiectul hotărîrii de Guvern a fost elaborat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale și examinat în cadrul ședinței secretarilor de stat din 17 noiembrie anul curent.
Sursa:
- Votul diasporei: interzicem sau reglementăm?
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- Cultura negativității
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1772
- Populația:
- 4151 locuitori
Cocieri este un sat şi comună din raionul Dubăsari. Din componenţa comunei fac parte localităţile Cocieri şi Vasilievca. Localitatea se află la distanța de 4 km de orașul Dubăsari și la 54 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 4151 de locuitori. Satul Cocieri a fost menționat documentar în anul 1772.
Comentarii
(0)