|
S-a anunțat cînd vor veni primele compensații în facturi
Primele compensații în facturile la gazele naturale și la energia termică vor apărea în facturi abia în luna decembrie pentru consumul din luna noiembrie. Declarația a fost făcută de Marcel Spatari, ministrul muncii și protecției sociale.
Potrivit lui, la fel ca și anul trecut compensațiile vor veni direct în facturi, la fel ca și anul trecut.
”Va exista un volum anume care va fi compensat. La fel ca anul trecut compensația este o reducere în factură. Reducerea va fi mai mare pentru persoanele mai vulnerabile și mai mică pentru cele mai puțin vulnerabile. Vor fi 4 scenarii în funcție de gradul de vulnerabilitate. Cu siguranță va fi și un plafon,, iar primele compensații vor veni în decembrie pentru facturile din noiembrie”, a declarat Spatari.
Totodată, ministrul a menționat că potrivit bugetului actual în mediu statul ar putea consuma aproximativ 12-13 lei din tarif, astfel pentru un apartament de 70 de metri pătrați care în mediu consumă 140 de metri cubi de gaze naturale în condițiile tarifelor actuale ar avea o factură de 4200 de lei, iar compensația din factură în mediu ar fi de 1600 de lei, iar ceea ce vor trebui să achite consumatorii în mediu ar fi de 2600 de lei.
Potrivit lui Marcel Spatari, o familie cu 5 membri și cu un venit de 20 mii de lei cel mai probabil ar ajunge în categoria populație cu risc foarte ridicat de vulnerabilitate energetică iar compensația din factură ar putea să fie cea mai mare oferită de stat.
”Valoare compensației va fi în funcție de categoria în care se încadrează persoana. Avem un mecanism care să estimeze cît de mult este vulnerabilă familia. Gospodăria care are un venit de 20 de mii de lei, are cinci membri vor ajunge în categoria de vulnerabilitate foarte înaltă, pe cînd o familie din patru membri cu același venit ar ajunge în categoria ridicată. Primul pas este să considerăm plata pentru niște minime al existenței. Se va lua în calcul un coș minim de existentă în valoare de 3500 de lei per membru al familiei”, a declarat Spatari.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Cultura negativității
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1886
- Populația:
- 981 locuitori
Popovca este un sat din cadrul comunei Natalievca, raionul Făleşti. Localitatea se află la distanța de 28 km de orașul Fălești și la 138 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 981 de oameni. Satul Popovca a fost menționat documentar în anul 1886.
Comentarii
(0)