|
Foto: gazeta.ru |
Detalii din spatele reorganizării Centrului Unic de Gestionare a Crizei
Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a luat astăzi, 31 martie 2022, decizia de a reorganiza Centrul Unic de Gestionare a Crizei (CUGC), informează Noi.md.
Centrul rămîne în subordinea CSE, iar noul șef CUGC a fost desemnat colonelul Adrian Efros, șef direcție logistică, Marele Stat Major al Armatei Naționale.
Decizia vine după ce mai mult de o lună de la începutul războiului în Ucraina, centrul creat de CSE la 28 februarie a asigurat ajutor imediat cetățenilor din Ucraina ajunși în Republica Moldova, reușind să stabilească un sistem de mecanisme și procese bine definite care au consolidat reacția de răspuns a Guvernului la criză.
Dumitru Udrea, Secretarul General al Guvernului a mai spus că centrul a reușit să stabilească mecanisme și procese bine definite care au consolidat reacția de răspuns a Guvernului la criza provocată de războiul din Ucraina. Astfel, în această perioadă, circa 50 de mii de refugiați din Ucraina au fost cazați temporar în cele peste 100 de centre de plasament autorizate și adăposturi de urgență. De asemenea, începînd cu astăzi, 31 martie, cheltuielile bugetare pentru alimentație în centrele de plasament, adăposturile de urgență și centrele de triere sînt asigurate în totalitate din surse externe.
Totodată, în ultima lună, peste 60.000 de refugiați au ajuns pe cale aeriană, terestră și feroviară în România și alte destinații, cum ar fi Lituania, Germania, Polonia, Israel, Austria, Turcia și Bulgaria. Iar Linia Verde - 0 800 800 11 a înregistrat circa 9.000 de apeluri. Cele mai multe solicitări au reprezentat aprovizionarea cu alimente, bunuri și necesități de cazare, dar și servicii consulare sau juridice.
Platforma dopomoga.gov.md, care și în continuare va fi completată cu informații noi, utile pentru cetățenii din Ucraina, a fost accesată pînă acum de peste 132 de mii de vizitatori unici.
Moldova a recepționat ajutoare umanitare din cîteva surse importante, cum ar fi mecanismul de protecție civilă al UE, contul unic trezorerial deschis de Ministerul Finanțelor la începutul crizei - donații de la persoane fizice și juridice din țară și de peste hotare, cît și donații bănești de la alte state - peste 58 de mil. lei și aproape 300 de loturi de ajutoare umanitare, dintre care circa 35 de loturi destinate Ministerului Muncii și Protecției Sociale și Ministerului de Interne, în valoare de peste 1,2 mil. euro. Celelalte ajutoare au venit în adresa autorităților locale, organizațiile neguvernamentale și religioase, dar și celor internaționale, acreditate în Moldova.
În această perioadă, din depozitul de la Vatra au fost distribuite 82 loturi de produse alimentare și nealimentare către centre de plasament și APL-uri de nivelul I. Iar în această săptămînă, agențiile ONU au început implementarea a două programe de susținere financiară atît pentru refugiați, cît și pentru familiile din țara noastră care găzduiesc refugiații.
25 de instituții medico-sanitare publice au primit ajutoare medicale și peste 6.800 de refugiați au solicitat asistență medicală urgentă, primară și spitalicească. De asemenea, 15 lucrători medicali din Ucraina au primit permisiunea de a activa în cadrul instituțiilor medicale din Republica Moldova pe perioada stării de urgență.
Ministerul Educației și Cercetării a elaborat cadrul de reglementare a modului de școlarizare a copiilor din familiile refugiate. În prezent, peste 2000 de copii sînt încadrați în școli și grădinițe.
În perioada următoare, va fi publicat raportul de activitate al CUGC pentru martie 2022, iar un raport detaliat privind cheltuielile efectuate din fondurile acumulate în contul trezorerial deschis de Ministerul Finanțelor privind gestionarea crizei refugiaților va fi publicat nu mai tîrziu de 15 aprilie.
„Din nefericire, războiul în Ucraina nu s-a terminat, iar Republica Moldova simte deja consecințele sale, așa cum mai persistă consecințele inflaționiste, ale crizei energetice și ale celei provocate de pandemia COVID-19. În acest sens, în continuare, împreună cu echipa ne vom concentra pe măsuri și politici menite să atenueze impactul acestor crize asupra cetățenilor țării noastre și să transformăm aceste crize în oportunități de dezvoltare pentru țară”, a încheiat Dumitru Udrea.
La rîndul său, colonelul Adrian Efros a menționat: „Scopul principal al centrului este de a eficientiza procesele interinstituționale pentru a concentra unitatea de efort spre realizarea obiectivelor propuse. Centrul își va mobiliza eforturile în continuare pe funcționarea centrelor de plasament autorizate, asigurarea transportului pe segmentul de frontieră moldo-ucrainean pentru refugiați, dar și transferarea acestora pe cale aeriană, feroviară și rutieră spre destinații din Uniunea Europeană. O prioritate rămîne în continuare colaborarea cu agențiile ONU”.
Noul sediu al CUGC va fi în cadrul Centrului de dirijare în situații excepționale a CSE, pe adresa str. Gh. Asachi 69, mun. Chișinău.
Sursa:
- Cînd speră România să adere la spațiul Schengen
- Votul diasporei: interzicem sau reglementăm?
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Cultura negativității
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1807
- Populația:
- 4511 locuitori
Zaim este un sat şi comună din raionul Căuşeni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Marianca de Sus, Zaim și Zaim loc.st.c.f. Localitatea se află la distanța de 6 km de orașul Căușeni și la 74 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 4511 oameni. Satul Zaim a fost menționat documentar în anul 1807.
Comentarii
(0)