|
Directorul general al SA „Metalferos” Igor Cujba și-a dat demisia
Igor Cujba a demisionat din funcția de director general al S.A. „Metalferos". Într-un comunicat de presă publicat pe 13 octombrie, acesta a menționat că mandatul său a fost dificil, întrucît în momentul în care a preluat conducerea activității întreprinderii, aceasta se afla în blocaj. Potrivit acestuia, în prezent, „Metalferos" are un profit net de aproape 54 mln de lei. Igor Cujbă nu a precizat motivele demisiei sale.
„Am preluat managementul întreprinderii la sfîrșitul lunii decembrie 2019. A fost un mandat dificil, din cauză că întreprinderea s-a confruntat cu cîțiva factori absolut noi, care i-au influențat activitatea. În primul rînd, s-a modificat conjunctura pieței interne de profil, ca urmare a demonopolizării și liberalizării pieței de exporturi a deșeurilor de metale feroase și neferoase din R. Moldova. Pe piață au apărut noi agenți economici, a apărut concurența și a trebuit să schimbăm modalitățile de abordare a relațiilor comerciale cu toți partenerii", a menționat Cujbă, transmite newsmaker.md.
Oficialul a subliniat că, datorită bunei administrări, întreprinderea a depășit criza în care se afla, iar în prezent ar avea o activitate profitabilă.
„Cu toate că am preluat o întreprindere care se afla în blocaj de activitate timp de cinci luni, fără stocuri și achiziții curente, fără contracte încheiate, în prima jumătate a anului 2021 am reușit să înregistrăm o creștere a veniturilor cu 910%, raportîndu-ne la planul de afaceri. Actualmente S.A. "Metalferos" este în profit net de 53.939.290,00 lei, cu un stoc de 10.000 de tone de metale feroase aflate pe teritoriul întreprinderii. Am reușit să facem acest lucru împreună cu toți angajații S.A. "Metalferos"", a menționat Cujbă.
***
„Metalferos" este principalul colector și exportator de metale feroase și neferoase din Moldova. Pe 3 august 2020, Procuratura Generală a efectuat peste 30 de percheziții în dosarul despre escrocheriile la Întreprinderea de Stat „Metalferos". Ulterior, 16 persoane reținute au fost eliberate.
Potrivit Procuraturii, Vladimir Plahotniuc a condus din anul 2012 o grupare criminală care „influența activitatea economică a întreprinderii 'Metalferos'". În document se menționează că acestei grupări i se subordonau grupările mai mici – „Nord" și „Sud". În document sînt menționate cîteva zeci de persoane care au fost fondatori ai companiilor intermediare, o parte dintre care erau folosite pentru spălarea banilor, iar alta – pentru a vinde companiei „Metalferos" fierul uzat achiziționat de la colectorii de metale.
Potrivit procurorilor, prețul de achiziție al unei tone de metale era indicat 260 de dolari, dintre care 250 de dolari erau transferați pe conturile firmelor intermediare. Ulterior, acești bani erau încasați conform unor documente fictive: 150 de dolari din această sumă erau acordați colectorilor de metale, iar 100 de dolari – conducătorilor grupării criminale. Mai multe detalii citiți AICI.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
- Peste o sută de tineri au participat la Jocurile Curate, curățînd rezervația Orheiul Vechi
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1670
- Populația:
- 1627 locuitori
Javgur este un sat şi comună din raionul Cimişlia. Din componenţa comunei fac parte localităţile: Javgur, Maximeni și Artimonovca. Localitatea se află la distanța de 16 km de orașul Cimișlia și la 75 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1627 de oameni. Satul Javgur a fost menționat documentar în anul 1670.
Comentarii
(0)