|
ANSA atenţionează asupra regulilor care trebuie respectate pe caniculă la procurarea produselor alterabile
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) atenţionează populaţia asupra mai multor reguli, care urmează a fi respectate în perioadă caniculară, pentru a evita toxinfecţii alimentare.
ANSA avertizează în special asupra procurării şi consumării produselor perisabile, cum ar fi carnea, mezelurile, peştele, lactatele, ouăle etc. Potrivit specialiştilor instituţiei, produsele uşor alterabile sînt cele mai periculoase alimente pe timp de vară, mai ales în zilele toride, care sub influența temperaturilor înalte pot crea un mediu extrem de favorabil pentru dezvoltarea microflorei.
Pentru a evita situațiile în care pot fi achiziționate produse neconforme, ce pot pune în pericol sănătatea și chiar viața, ANSA recomandă consumatorilor să fie atenți la cîteva aspecte: să achiziționeze produse alimentare din locuri autorizate în conformitate cu legislația din domeniu; în cazul constatării unor nereguli, să depună reclamațiile respective în conformitate cu legislația în vigoare către subdiviziunile teritoriale ANSA.
Produsele alimentare, în special cele perisabile, trebuie să fie plasate spre comercializare în condiții termice necesare. Totodată, toate produsele alimentare trebuie să fie asigurate cu un marcaj, ce ar aduce la cunoștința consumatorilor despre toate mențiunile prevăzute în legislație. Informația de pe etichetă trebuie să cuprindă: denumirea produsului, numele și adresa producătorului, lista ingredientelor, cantitatea netă sau volumul de produs, data durabilității minime sau data limită de consum, țara de origine, condițiile speciale de păstrare și/sau condițiile de utilizare, declarația nutrițională și instrucțiuni de utilizare, în cazul în care omiterea lor ar îngreuna utilizarea corectă a produsului alimentar.
Este necesară integritatea ambalajelor, care trebuie să asigure protecție pe timpul transportării, depozitării și al comercializării. Ambalajul trebuie să fie curat, nedeteriorat, să nu prezinte semne de bombaj; transportarea produselor alimentare în perioada respectivă trebuie să fie în cel mai scurt timp posibil; după procurare, produsele trebuie păstrate conform indicațiilor înscrise de producător pe ambalajul produsului.
Pentru cei ce intenționează să organizeze ceremonii, festivități şi banchete se aduce la cunoștință că organizarea și desfășurarea evenimentelor au dreptul de a o practica numai operatorii din businessul alimentar; produsele alimentare folosite la prepararea bucatelor necesită a fi achiziționate, în mod obligatoriu, de la agenți economici autorizați, să fie însoțite de certificatele necesare, conform legislației, pentru a facilita, în caz de necesitate, trasabilitatea acestor produse, se interzice recepția materiei prime, produselor alimentare din locuri neautorizate (inclusiv celor produse în condiții casnice).
De asemenea, ANSA recomandă să fie acordată o atenţie deosebită organizării ieșirilor familiale, meselor în aer liber. Pentru aceasta produsele alimentare trebuie să fie alese cu mare atenție, fiind excluse produsele gata și ușor perisabile, ce necesită regim termic special pentru păstrare. Totodată, se recomandă folosirea ambalajelor izotermice.
Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor notează că toate reclamațiile pot fi înaintate prin: Linia verde ANSA 080080033; poșta electronică: info@ansa.gov.md; linia specializată anticorupţie ANSA 022-290-800 ori Viber 067675544 (8.00-16.00).
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
- Peste o sută de tineri au participat la Jocurile Curate, curățînd rezervația Orheiul Vechi
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1906
- Populația:
- 601 locuitori
Făgădău este un sat din cadrul comunei Ciolacu Nou, raionul Făleşti. Localitatea se află la distanța de 18 km de orașul Fălești și la 109 km de Chișinău. Conform datelor recensământului din anul 2004, populaţia satului constituia 601 locuitori. Satul Făgădău a fost menționat documentar în anul 1906.
Comentarii
(0)