|
Furtul miliardului: Cum s-au schimbat lucrurile în cel mai răsunător dosar
La 6 ani de la devalizarea sistemului bancar, beneficiarii furtului miliardului nu au fost încă pedepsiți.
Transparency International Moldova a analizat evoluția din ultimul an a dosarelor de rezonanță privind jaful secolului, iar ZdG vă prezintă o radiografie a constatărilor.
200 de cauze penale pornite în cazul fraudei bancare
Potrivit datelor oficiale, în cazul fraudei bancare au fost inițiate aproximativ 200 de cauze penale, fiind investigate fapte din 2009-2014 din activitatea celor trei bănci litigioase: Banca de Economii (BEM), Banca Socială și Unibank.
Cinci grupuri de interese economice – investigate
Potrivit PG, 41 de persoane fizice și 11 persoane juridice au fost trase la răspundere în calitate de bănuiți în legătură cu frauda bancară, iar pînă în 2019, 28 de cauze penale au fost expediate în judecată, existînd opt sentințe de condamnare.
În raport se precizează că, în contextul fraudei bancare, sînt investigate mai multe grupuri de interese economice: al fostului șef al BEM, Grigore Gacichevici, al liderului Partidului Șor, Ilan Șor, al omului de afaceri, Veaceslav Platon, al fostul lider democrat, Vladimir Plahotniuc, și al ex-premierului, Vlad Filat.
Amintim că, în martie 2015, după audierea de către Parlament, în ședință închisă, a Raportului Comisiei de anchetă privind situația în sectorul bancar, Emma Tăbârță, alături de președintele Comisiei Naționale a Pieței Financiare, Artur Gherman, au fost demiși din funcții. În 2016, Tăbîrță împreună cu doi șefi de departamente din BNM au fost reținuți pentru neglijență în serviciu în legătură cu investigarea laundromat-ului.
Sursa:
- Votul diasporei: interzicem sau reglementăm?
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- Cultura negativității
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1942
- Populația:
- 2 locuitori
Frumuşica Nouă este un sat din cadrul comunei Frumuşica, raionul Floreşti. Localitatea se află la distanța de 21 km de orașul Florești și la 149 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2 oameni. Cătunul Frumuşica Nouă a fost înființat în anul 1942.
Comentarii
(0)