Indicele Dezvoltării Umane al Moldovei a crescut mai rapid decît media mondială
În ultimul deceniu, Indicele Dezvoltării Umane (IDU) al Republicii Moldova a crescut mai rapid decît media mondială, dar totuşi nu suficient pentru a reduce în mod semnificativ decalajul faţă de noile state-membre ale UE şi cele candidate la aderare. Constatarea aparţine autorilor raportului „Aspiraţiile europene şi dezvoltarea umană a Republicii Moldova”, făcut public vineri, 7 decembrie, la Chișinău.
Moldova ocupă acum locul 111 în Clasamentul Global al Dezvoltării Umane, printre 187 de state, cu 56 de poziţii mai jos decît cel mai slab poziţionat stat-membru al Uniunii Europene. Constrîngerile care împiedică procesul de convergenţă al Moldovei cu noile ţări-membre UE sunt veniturile reduse, starea sănătăţii populaţiei şi calitatea modestă a educaţiei.
Calitatea sistemului educaţional nu face faţă necesităţilor unei economii competitive, după cum este relevat de Forumul Economic Mondial. Autorii studiului au remarcat că atunci cînd Moldova va semna Acordul de Liber Schimb Aprofundat şi Comprehensiv cu UE va creşte cererea forţei de muncă şi necesitatea de muncitori calificaţi.
Acelaşi raport mai arată că Moldova are o speranţă de viaţă de doar 69,3 ani la naştere – aproape de limita inferioară a grupului noilor state-membre UE şi totodată înregistrează una din cele mai mari discrepanţe în termen de gen, bărbaţii trăind cu 8 ani mai puţin decît femeile.
Astfel autorii studiului recomandă Republicii Moldova să se comporte ca un candidat la aderare în UE, chiar dacă încă nu are o perspectivă clară de aderare, transmite Info-Prim Neo.
- Cînd speră România să adere la spațiul Schengen
- Votul diasporei: interzicem sau reglementăm?
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Cultura negativității
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1859
- Populația:
- 138 locuitori
Hîrtop este un sat din cadrul comunei Scumpia, raionul Făleşti. Localitatea se află la distanța de 12 km de orașul Fălești și la 138 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 138 de locuitori. Satul Hîrtop a fost menționat documentar în anul 1859.
Comentarii
(0)