|
PSRM va înceapă negocierile pentru crearea unei coaliții cu PDM
Conducerea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova a fost mandatată de Consiliul Republican al formațiunii să înceapă negocierile cu PDM pentru a încheia parteneriat politice pentru asigurarea unei guvernări stabile, care să-și poată îndeplini cu maximă eficiență programul de activitate pînă în 2023.
Potrivit deciziei Consiliului Republican al PSRM, la baza unei posibile viitoare alianțe politice va sta același acord politic semnat de PSRM cu Blocul ACUM, document agreat de societate și de partenerii internaționali.
”În cazul în care semnarea unui acord politic de formare a majorității parlamentare nu va fi posibil, partidele, care nu vor accepta dialogul sau vor bloca activitatea Guvernului Chicu, să-și asume în fața cetățenilor declanșarea alegerilor parlamentare anticipate”, potrivit declarației adoptată astăzi de Consiliul Republican al PSRM.
Formațiunea, care are cea mai mare fracțiune în Parlament, regretă faptul că foștii parteneri politici din Blocul ACUM nu au răspuns la nenumăratele apeluri de a reveni la dialog și a găsi împreună consensul, care să aducă stabilitatea politică necesară. Potrivit PSRM, Blocul ACUM a preferat, în locul dialogului, să insiste pe organizarea de alegeri anticipate.
”Astăzi sîntem în situația să constatăm faptul că opțiunea fermă a Blocului ACUM a rămas organizarea alegerilor anticipate, nu se dorește revenirea la guvernare pentru a continua lucrurile bune începute împreună”, se menționează în Declarația PSRM.
Consiliul Republican al PSRM a analizat trei posibile scenarii rămase: menținerea situației actuale, cu un guvern fără suport politic stabil; parteneriat politic cu PDM, care este unicul partid parlamentar deschis dialogului pe această temă și alegeri parlamentare anticipate în luna noiembrie, odată cu cele prezidențiale.
În rezultatul dezbaterilor, s-a decis că alegerile parlamentare anticipate trebuie evitate, deoarece nu rezolvă situația politică și ar aduce numai pagube pentru cetățeni.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1786
- Populația:
- 711 locuitori
Doibani I este un sat și comună din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Din componenţa comunei fac parte localităţile Doibani I, Doibani II și Coicova. Localitatea se află la distanța de 16 km de orașul Dubăsari și la 60 km de Chișinău. Populaţia satului Doibani I alcătuia 711 oameni în anul 2011. Satul Doibani I a fost menționat documentar în anul 1786.
Comentarii
(0)