28 decembrie 2019, 09:30 Realitatea moldovenească views 3718
Viorica Dumbrăveanu: Familiile vulnerabile pot solicita sprijin de pînă la 4 mii de lei per copil
28 decembrie 2019, 09:30 Realitatea moldovenească views 3718

Viorica Dumbrăveanu: Familiile vulnerabile pot solicita sprijin de pînă la 4 mii de lei per copil

Familiile cu copii pot beneficia de sprijin familial din partea statului.

Dacă familia cu copii este într-o situație de risc, ea are posibilitate să solicite asistenței sociale sprijin familial, care se acordă în sumă de până la patru mii de lei per copil. În cazul unei familii de adulți, la fel, există suport monetar în sumă de până la șase mii de lei de persoană. Declarațiile aparțin ministrei sănătății, muncii și protecției sociale, Viorica Dumbrăveanu. Ministra spune că aceste sume de bani se acordă în funcție de necesități, transmite IPN.

„În ambele cazuri, se evaluează situația. Adică, se văd problemele cu care se confruntă familia respectivă, se elaborează un plan de asistență. Banii sunt acordați direcționat pentru necesitatea acestei familii. În ambele cazuri, decizia privind acordarea acestor prestații este luată de o comisie la nivel raional și care, în baza evaluării necesităților, în baza planului care este elaborat, decide acordarea sau neacordarea acestui suport, precum și mărimea acestuia", a declarat Viorica Dumbrăveanu în cadrul emisiunii „Acces direct" de la postul NTV Moldova.

Potrivit ei, legislația prevede cazuri concrete când acest suport este acordat. De exemplu, starea deplorabilă a sobei din locuință, casa a fost inundată sau a avut loc un incendiu în casă, sau este nevoie de procurat lemne, dacă beneficiarii nu primesc ajutor financiar pentru perioada rece a anului. „Adică, sunt concret descrise situațiile. Nu este vorba de criteriu categorial, dar anume despre dificultatea în care se află persoana. Și acești bani sunt acordați concret pentru soluționarea problemei concrete", a explicat ministra.

Viorica Dumbrăveanu susține că folosirea banilor va fi monitorizată de către asistentul social, care are obligația să verifice dacă suportul familial sau suportul monetar a fost folosit în scopul pentru care a fost primit.

Sursa: www.ipn.md

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1984
Populația:
1441 locuitori

Porumbeni este un sat din cadrul comunei Pașcani, raionul Criuleni. Satul este situat la o distanţă de 32 km de oraşul Criuleni şi la 12 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 1441 de oameni. Satul Porumbeni a fost întemeiat în 1984.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.