|
Declarație: În sistemul educațional sînt bani
În sistemul educațional al R.Moldova există resurse financiare, dar cea mai mare problemă constă în faptul că acestea sînt gestionate ineficient.
Declarația aparține ministrului Educației, Culturii și Cercetării, Corneliu Popovici, și a fost făcută în cadrul unui interviu pentru Sputnik Moldova, notează Noi.md.
Ministrul afirmă că anual, sumele alocate acestui sector cresc, dar eficiența modului în care sînt cheltuiți banii nu se vede.
„În sistemul educațional sînt bani și în fiecare an se alocă sume din ce în ce mai mari. Este o problemă principială și destul de mare gestionarea eficientă a acestor surse. Nu este atît problema că nu sînt mani suficienți, ci cheltuirea ineficientă a acestor surse. Deseori se cheltuiesc bani neîntemeiat și fără careva efect pozitiv pentru întregul sistemul. Mă refer la achizițiile care se fac, alte cheltuieli nemotivate, inclusiv deplasările de serviciu ale funcționarilor, etc. Trebuie să avem u sistem eficient de gestionare", a specificat Popovici.
Potrivit lui, sistemul educațional rămîne prioritate pentru autorități, dar ea trebuie materializată.
Ministrul s-a referit și la problema diferenței calității studiilor în instituțiile de învățămînt publice și cele private.
„Sînt convins că nu trebuie să fie deosebire: toți trebuie să aibă acces la studii de calitate și aceasta va fi o prioritate pentru Ministerul Educației", a adăugat Corneliu Popovici.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Cultura negativității
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- sec. XX
- Populația:
- 79 locuitori
Pobeda este un sat din cadrul comunei Colosova din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 39 km de orașul Grigoriopol și la 76 km de Chișinău. Populaţia satului Pobeda alcătuia 79 oameni în anul 2000. atul Pobeda a fost înființat la începutul secolului XX.
Comentarii
(0)