|
De ce nava care s-a scufundat în apropiere de Odesa nu a transmis semnalul SOS
Echipajul navei de marfă Delphi care s-a scufundat în Odesa nu a transmis semnal SOS pentru că pe vas nu era electricitate, a spus mecanicul șef al navei, Konstantin Mihailenko.
Mai devreme s-a aflat că nava de marfă sub pavilionul Moldovei s-a desprins de ancoră și s-a îndreptat spre Odesa din cauza vîntului puternic. Potrivit publicației ucrainene „Dumskaia", nava „Delphi" a ancorat vineri seara, avînd la bord un echipaj format din trei persoane. El a fost evacuat vineri. Agenția Maritimă din Moldova a declarat că nava de marfă Delphi a fost privată de dreptul de a naviga sub pavilionul republicii cu mai mult de un an în urmă, transmite ria.ru.
"Nava era complet goală, fără marfă. Echipajul maxim al acestei nave ara de cinci persoane, dar noi trei am asigurat pe deplin funcționarea sa. Așteptam în partea de sud și am fost desprinși de ancoră. Nu am dat semnalul SOS, deoarece nu am avut din ce da - nava a fost complet dezactivată. Acumulatoarele au funcționat pînă la ora cinci dimineața și legătură exista, însă noi nici măcar nu știam unde ne aflam", a declarat Mihailenko pentru ziarul local„ Dumskaia".
Potrivit acestuia, remorcherele nu au putut să se apropie de navă din cauza vremii.
"Ne-am ascuns pe navă pînă în ultimul moment pe pod. Cînd eram deja la bord, o parte a podului s-a scufundat. Ajutorul era mereu la legătură. Nu era energie electrică din cauza furtunii. Combustibilul s-a amestecat cu apă. Fără scafandri nu am fi reușit să ieșim de acolo, le mulțumim. Le mulțumim mult salvatorilor și medicilor. Dacă nu ar fi fost ei, nu știu cum s-ar fi terminat totul", a adăugat Mihailenko.
Potrivit jurnaliștilor publicației, doi membri ai echipajului sînt în spital. Căpitanul navei, Anatolii Slînko, a fost diagnosticat cu hipotermie generală, starea lui fiind evaluată ca medie-complicată. Mihailenko are traheobronșită acută.
Sursa:
- Votul diasporei: interzicem sau reglementăm?
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- Cultura negativității
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1932
- Populația:
- 651 locuitori
Mărdăreuca este un sat din cadrul comunei Boşcana, raionul Criuleni. Satul este situat la o distanţă de 19 km de oraşul Criuleni şi la 25 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 651 de oameni. Satul Mărdăreuca a fost întemeiat în anul 1932.
Comentarii
(0)