|
Rusia ar trebui să pregătească specialişti în istoria Moldovei
Senatorul rus, președintele Comitetului Consiliului Federației pentru Relații Internaționale, Konstantin Kosaciov, consideră că Rusia ar trebui să pregătească specialişti în istoria ţărilor din spaţiul postsovietic.
Potrivit presei ruse, citate de Infotag, despre aceasta el a declarat luni, în cadrul unei reuniuni cu participarea reprezentanţilor Ministerului Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, ai Rossotrudnicestvo şi ai comunităţii ştiinţifice. Reuniunea a fost dedicată "formării unei percepţii obiective a istoriei Rusiei în străinătate".
"Vedem cum în Ucraina istoria se schimbă la nivel de stat, se creează o nouă naraţiune istorică rusofobă, care, în viitorul apropiat, acolo în Ucraina, ar putea anula complet cunoştinţele istorice academice, tinerii generaţii i s-ar putea forma o percepţie despre ţară absolut inacceptabilă din punctul de vedere al securităţii Rusiei. În Rusia, trebuie să ne creăm propria viziune în privinţa Ucrainei. De asemenea, trebuie să ne ocupăm de pregătirea specialiştilor în istoria Moldovei, Belarusului, Kazahstanului şi Ţărilor Baltice. Acestea, de asemenea, sînt sarcini extrem de actuale", a spus Kosaciov.
Sursa:
- Votul diasporei: interzicem sau reglementăm?
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- Cultura negativității
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1533
- Populația:
- 1309 locuitori
Vărzăreştii Noi este un sat şi comună din raionul Călăraşi. Vărzăreştii Noi este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 12 km de orașul Călărași și la 51 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1309 oameni. Satul Vărzăreştii Noi a fost menționat documentar în anul 1533.
Comentarii
(0)