|
Va dori oare Armașu să spargă stereotipurile?
Numirea ministrului de Finanțe Octavian Armașu în funcția de guvernator al Băncii Naționale a Moldovei a fost neașteptată pentru acei, care consideră că în fruntea Băncii Centrale a Moldovei trebuie să se afle un specialist în domeniu.
Însă faptul că îi lipsește experiența în domeniul bancar l-ar putea ajuta să evite stereotipurile, să gîndească la scară mai largă și, respectiv, să contribuie la dezvoltarea țării mai mult ca predecesorul său. Ori din contra, în aceste condiții ar putea merge pe același făgaș, fără careva mișcări bruște.
Cel mai important e să păstrezi relațiile?
Multă lume a considerat că demisionarea guvernatorului BNM Sergiu Cioclea este un semn rău pentru partenerii de dezvoltare și și-au făcut griji, în privința relațiilor ulterioare dintre Moldova și FMI. Probabil, și spicherul Andrian Candu, care a propus candidatura ministrului pentru această funcție, era preocupat în această privință. La conferința de presă din ziua numirii noului guvernator al Băncii Centrale președintele Legislativului a spus că cel mai important lucru este că Octavian Armașu a fost partenerul lui Sergiu Cioclea în relațiile cu Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială și alți parteneri internaționali.
Concretizăm că în funcţia de ministru al Finanțelor Armașu a participat împreună cu Cioclea la negocierile privind actualul program de susținere din partea FMI, pe o perioadă de trei ani. După demisia guvernatorului BNM, înainte de a fi numit succesorul acestuia, Reprezentanța FMI a declarat că Fondul va continua "relațiile apropiate și constructive cu Banca Națională a Moldovei și interacțiunea cu noul guvernator al BNM în cadrul dialogului cu autoritățile moldovene privind programul economic, precum și în cadrul interacțiunii dintre FMI și autoritățile țărilor-membre». Nici nu se putea altfel că doar anterior structurile numite nu au fost împotriva numirii, în anul 2009, în fruntea BNM a candidaturii evident slabe a lui Dorin Drăguțanu, care a ocupat acest fotoliu pînă în aprilie 2016 și a admis, precum se știe, furtul unui miliard de dolari din sistemul bancar al țării.
Continuarea articolului citiți pe noi.md.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
- Peste o sută de tineri au participat la Jocurile Curate, curățînd rezervația Orheiul Vechi
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1913
- Populația:
- 450 locuitori
Merenești este un sat din cadrul comunei Chițcani, raionul Căuşeni. Localitatea se află la distanța de 30 km de orașul Căușeni și la 110 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 1989, populaţia satului constituia 450 de oameni. Satul Merenești a fost înființat în anul 1913.
Comentarii
(0)