28 aprilie 2012, 09:30 Realitatea moldovenească views 3462
28 aprilie 2012, 09:30 Realitatea moldovenească views 3462

ANRCETI a demarat procedura de atribuire a trei numere naţionale scurte pentru servicii armonizate cu caracter social

Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) a publicat anunţul despre deschiderea spre atribuire a numerelor naţionale scurte pentru servicii armonizate cu caracter social, comunică AŞ Novosti-Moldova cu referire la serviciul de presă al structurii.

Cererile de acordare a licenţelor de utilizare a numerelor 116000, 116111 şi 116123 pot fi depuse la ANRCETI în perioada 1 mai1 iunie 2012, se menţionează în comunicat.

Prin intermediul numerelor nominalizate vor fi oferite următoarele servicii: 116000 - linii telefonice de urgenţă pentru copiii dispăruţi, 116111 - linii de asistenţă telefonică pentru copii şi 116123 - linii de asistenţă telefonică care oferă sprijin emoţional.

La numărul 116000 se vor prelua apeluri prin care se anunţă dispariţia unor copii şi care vor fi apoi transferate politiei; la acest număr se va oferi îndrumare şi sprijin persoanelor în grija cărora se află copilul dispărut şi se va sprijini desfăşurarea investigaţiei pentru localizarea copilului.

Prin intermediul numărului 116111 se va oferi ajutor copiilor care au nevoie de îngrijire şi protecţie, punîndu-i în legătură cu diverse organizaţii şi resurse; totodată, serviciul dat va oferi copiilor posibilitatea de a-si exprima temerile, de a vorbi despre aspectele care îi afectează în mod direct şi de a contacta pe cineva în caz de urgentă.

Serviciul oferit la numărul 116123 va permite apelantului sa beneficieze de o relaţie umană adevărată, în cadrul căreia este ascultat fără a fi judecat, numărul oferind sprijin emoţional apelanţilor care suferă de singurătate, care se afla într-o stare de criză psihologică sau care se gîndesc la suicid.

Numerele menţionate vor fi atribuite, în baza cererii, furnizorilor de servicii de comunicaţii electronice, care ulterior le vor transmite pentru utilizare prestatorilor de servicii de conţinut care vor furniza serviciile susmenţionate. Aceste numere vor fi acordate doar furnizorilor de servicii de comunicaţii electronice care au încheiat un antecontract cu un prestator de servicii de conţinut.

Numerele susmenţionate au o identitate paneuropeană, fiind utilizate pentru aceleaşi servicii în toate statele membre ale Uniunii Europene. Apelurile către numerele 116000, 116111 şi 116123 vor fi gratuite, iar accesul la aceste numere nu va fi condiţionat de o înregistrare prealabilă. În timpul apelului către aceste numere sunt interzise publicitatea, divertismentul, marketingul şi vînzarea sau utilizarea apelului în scopul vînzării serviciilor comerciale, se menţionează în comunicat.

Sursa: newsmoldova.md

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1598
Populația:
1349 locuitori

Taxobeni este un sat şi comună din raionul Făleşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Taxobeni, Hrubna Nouă și Vrăneşti. Localitatea se află la distanța de 25 km de orașul Fălești și la 141 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1349 de oameni. Satul Taxobeni a fost menționat documentar în anul 1598.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.